Art. 20. - Art. 20: Încetarea permanentă a activităţilor de pescuit - Regulamentul 1139/07-iul-2021 de instituire a Fondului european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură şi de modificare a Regulamentului (UE) 2017/1004
Acte UE
Jurnalul Oficial 247L
În vigoare Versiune de la: 10 Noiembrie 2022
Art. 20: Încetarea permanentă a activităţilor de pescuit
(1)Prin derogare de la articolul 13 litera (e), FEAMPA poate sprijini acordarea unei compensaţii pentru încetarea permanentă a activităţilor de pescuit.
Sprijinul menţionat la primul paragraf de la prezentul alineat contribuie la obiectivul specific prevăzut la articolul 14 alineatul (1) litera (c).
(2)Sprijinul prevăzut la prezentul articol poate fi acordat numai în următoarele condiţii:
a)încetarea activităţilor de pescuit este considerată un instrument al planului de acţiune menţionat la articolul 22 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013;
b)încetarea activităţilor de pescuit se realizează prin dezmembrarea navei de pescuit sau prin dezafectarea şi reabilitarea ei pentru alte activităţi decât pescuitul comercial, în conformitate cu obiectivele PCP şi ale planurilor multianuale menţionate în Regulamentul (UE) nr. 1380/2013;
c)nava de pescuit este înregistrată ca navă activă şi a desfăşurat activităţi de pescuit pe mare timp de cel puţin 90 de zile pe an în cursul ultimilor doi ani calendaristici anteriori datei la care este depusă cererea de sprijin;
d)capacitatea de pescuit echivalentă este eliminată definitiv din registrul navelor de pescuit al Uniunii şi licenţele de pescuit şi autorizaţiile de pescuit sunt retrase definitiv, în conformitate cu articolul 22 alineatele (5) şi (6) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013; şi
e)beneficiarul nu înmatriculează niciun vas de pescuit în următorii cinci ani de la data primirii sprijinului.
(3)Sprijinul menţionat la alineatul (1) se poate acorda numai:
a)armatorilor navelor de pescuit ale Uniunii vizate de încetarea permanentă a activităţilor de pescuit; şi
b)pescarilor care au lucrat pe mare, la bordul unei nave de pescuit a Uniunii vizate de încetarea definitivă a activităţilor de pescuit, timp de cel puţin 90 de zile pe an în cursul ultimilor doi ani calendaristici anteriori anului în care este depusă cererea de sprijin.
Pescarii menţionaţi la primul paragraf litera (b) îşi încetează toate activităţile de pescuit pentru o perioadă de cinci ani de la primirea sprijinului. Dacă un pescar îşi reia activităţile de pescuit înainte de expirarea respectivei perioade, cuantumurile plătite în mod necuvenit în legătură cu operaţiunea sunt recuperate de statul membru în cauză proporţional cu perioada pentru care nu a fost îndeplinită cerinţa stabilită în prima teză a prezentului paragraf.