Art. 22. - Art. 22: Informare, comunicare şi publicitate - Regulamentul 1106/27-mai-2025 de instituire a Instrumentului ''Acţiunea pentru securitatea Europei'' (SAFE) prin consolidarea industriei europene de apărare

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 28 Mai 2025
Art. 22: Informare, comunicare şi publicitate
(1)Comisia şi statele membre pot desfăşura activităţi de comunicare pentru a asigura vizibilitatea Uniunii în legătură cu asistenţa financiară avută în vedere în planurile relevante de investiţii pentru industria europeană de apărare, inclusiv prin activităţi de comunicare comune cu autorităţile naţionale în cauză, ţinând seama în mod corespunzător de cerinţele de securitate. Comisia poate, după caz, să se asigure că sprijinul acordat în cadrul instrumentului SAFE este comunicat şi recunoscut printr-o declaraţie de finanţare.
(2)Statele membre care beneficiază de asistenţă financiară în cadrul instrumentului SAFE asigură vizibilitatea asistenţei financiare acordate de Uniune, ţinând seama în mod corespunzător de cerinţele de securitate, inclusiv, atunci când este cazul, afişând emblema Uniunii şi o declaraţie de finanţare corespunzătoare cu textul "cu sprijinul Uniunii Europene - SAFE", în special cu ocazia promovării achiziţiilor publice în comun şi a rezultatelor acestora, prin oferirea de informaţii specifice coerente, concrete nm şi proporţionale unor categorii de public diverse, care includ mass-media şi publicul larg.
(3)Comisia pune în aplicare acţiuni de informare şi comunicare privind instrumentul SAFE, acţiunile întreprinse în temeiul acestuia şi rezultatele obţinute. Comisia informează, dacă este cazul, birourile de reprezentare ale Parlamentului European cu privire la acţiunile sale şi le implică în aceste acţiuni.