Art. 18. - Art. 18: Modificarea acordurilor-cadru sau a contractelor - Regulamentul 1106/27-mai-2025 de instituire a Instrumentului ''Acţiunea pentru securitatea Europei'' (SAFE) prin consolidarea industriei europene de apărare

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 28 Mai 2025
Art. 18: Modificarea acordurilor-cadru sau a contractelor
(1)În cazul în care o achiziţie publică este sprijinită de instrumentul SAFE, normele prevăzute la alineatele (2)-(4) se aplică unui acord-cadru sau contract existent care are ca obiect achiziţionarea de produse din domeniul apărării, este finanţat, integral sau parţial, de cel puţin unul dintre statele membre participante din împrumutul acordat în cadrul instrumentului SAFE şi nu prevede posibilitatea modificării sale substanţiale. Atunci când aplică alineatele (2) şi (3), autoritatea contractantă care a încheiat acordul-cadru sau contractul obţine acordul prealabil al întreprinderii cu care a încheiat acordul-cadru sau contractul respectiv.
(2)O autoritate contractantă a unui stat membru poate modifica un acord-cadru sau un contract existent pentru produse din domeniul apărării, în cazul în care acordul-cadru sau contractul respectiv a fost încheiat cu o întreprindere care îndeplineşte criterii echivalente cu cele prevăzute la articolul 16 alineatele (3)-(13) din prezentul regulament, pentru a adăuga noi autorităţi contractante din ţările care participă la achiziţia publică ca parte la respectivul acord-cadru sau contract. Articolul 29 alineatul (2) primul paragraf din Directiva 2009/81/CE nu se aplică autorităţilor contractante care nu au fost iniţial parte la acordul-cadru sau la contract.
(3)Prin derogare de la articolul 29 alineatul (2) al treilea paragraf din Directiva 2009/81/CE, o autoritate contractantă a unui stat membru poate aduce modificări substanţiale cantităţilor stabilite într-un acord-cadru sau într-un contract, cu o valoare estimată care depăşeşte pragurile stabilite la articolul 8 din Directiva 2009/81/CE, în cazul în care acordul-cadru sau contractul respectiv a fost încheiat cu o întreprindere care îndeplineşte criterii echivalente cu cele prevăzute la articolul 16 alineatele (3)-(13) din prezentul regulament şi în măsura în care modificarea este strict necesară pentru aplicarea alineatului (2) din prezentul articol.
(4)Pentru calcularea valorii menţionate la alineatul (3), valoarea actualizată constituie punctul de referinţă atunci când contractul include o clauză de indexare.
(5)O autoritate contractantă care a modificat un acord-cadru sau un contract în cazurile menţionate la alineatul (2) sau (3) din prezentul articol publică un anunţ în acest sens în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, în conformitate cu articolul 32 din Directiva 2009/81/CE.
(6)În cazurile menţionate la alineatele (2) şi (3), între autorităţile contractante care sunt părţi la acordul-cadru sau la contract se aplică principiul egalităţii de drepturi şi obligaţii, în special în ceea ce priveşte costul cantităţilor suplimentare achiziţionate.