Art. 41. - Art. 41: Capacitatea economică şi financiară - Directiva 2009/81/CE/13-iul-2009 privind coordonarea procedurilor privind atribuirea anumitor contracte de lucrări, de furnizare de bunuri şi de prestare de servicii de către autorităţile sau entităţile contractante în domeniile apărării şi securităţii şi de modificare a Directivelor 2004/17/CE şi 2004/18/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 216L

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2024 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 41: Capacitatea economică şi financiară
(1)Dovada capacităţii economice şi financiare a unui operator economic poate fi făcută, ca regulă generală, prin una sau mai multe dintre următoarele referinţe:
a)declaraţii bancare corespunzătoare sau, după caz, dovada unei asigurări a riscului profesional;
b)prezentarea bilanţurilor sau a extraselor de bilanţ, în cazul în care publicarea bilanţurilor este prevăzută de legislaţia ţării în care este stabilit operatorul economic;
c)o declaraţie privind cifra totală de afaceri şi, după caz, cifra de afaceri din domeniul de activitate care face obiectul contractului, pentru cel mult ultimele trei exerciţii financiare, disponibile în funcţie de data înfiinţării sau începerii activităţilor operatorului economic, în măsura în care informaţiile privind aceste cifre de afaceri sunt disponibile.
(2)După caz şi pentru un contract determinat, un operator economic poate menţiona capacităţile altor entităţi, indiferent de caracterul juridic al relaţiilor dintre el şi respectivele entităţi. În acest caz, operatorul economic trebuie să dovedească autorităţii/ entităţii contractante că va dispune de mijloacele necesare prezentând, de exemplu, angajamentul respectivelor entităţi în acest sens.
(3)În aceleaşi condiţii, un grup de operatori economici prevăzut la articolul 4 poate scoate în evidenţă capacităţile membrilor grupului sau ale altor entităţi.
(4)Autorităţile/entităţile contractante precizează, în anunţul de participare ce referinţă sau referinţe au ales, dintre cele prevăzute la alineatul (1), precum şi celelalte referinţe justificative care trebuie prezentate.
(5)În cazul în care, din motive întemeiate, operatorul economic nu poate prezenta referinţele solicitate de autoritatea/entitatea contractantă, acesta este autorizat să facă dovada capacităţii sale economice şi financiare prin orice alt document pe care autoritatea/entitatea contractantă îl consideră corespunzător.