Art. 1. - Art. 1: Definiţii - Directiva 2009/81/CE/13-iul-2009 privind coordonarea procedurilor privind atribuirea anumitor contracte de lucrări, de furnizare de bunuri şi de prestare de servicii de către autorităţile sau entităţile contractante în domeniile apărării şi securităţii şi de modificare a Directivelor 2004/17/CE şi 2004/18/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 216L

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2024 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 1: Definiţii
În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiţii:
1."vocabularul comun privind achiziţiile" ("Common Procure-ment Vocabulary", CPV) înseamnă nomenclatura de referinţă aplicabilă contractelor atribuite de autorităţi/entităţi contractante, adoptată prin Regulamentul (CE) nr. 2195/2002;
2."contracte" înseamnă contracte cu titlu oneros, încheiate în scris, astfel cum se menţionează la articolul 1 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2004/17/CE şi la articolul 1 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2004/18/CE;
3."contracte de lucrări" înseamnă contracte, având ca obiect fie execuţia, fie atât proiectarea, cât şi execuţia unor lucrări referitoare la una dintre activităţile menţionate în capitolul 45 din CPV sau a unei lucrări, fie realizarea, prin orice mijloace, a unei lucrări care să răspundă necesităţilor precizate de autoritatea/entitatea contractantă. Prin "lucrare" se înţelege rezultatul unor lucrări de construcţii sau de inginerie civilă luate în ansamblu care este suficient prin el însuşi pentru a îndeplini o funcţie economică sau tehnică;
4."contracte de furnizare de bunuri" înseamnă contracte, altele decât contractele de lucrări, care au ca obiect achiziţia de produse, leasingul, închirierea sau cumpărarea lor în rate, cu sau fără opţiune de cumpărare.
Un contract care are ca obiect furnizarea de produse şi care cuprinde cu titlu accesoriu şi operaţiuni de montaj şi instalare, se consideră "contract de furnizare de bunuri";
5."contracte de prestare de servicii" înseamnă contracte, altele decât contractele de lucrări şi contractele de furnizare de bunuri, care au ca obiect prestarea de servicii.
Un contract care are ca obiect atât produse, cât şi servicii, se consideră "contract de prestare de servicii" în cazul în care valoarea serviciilor în cauză depăşeşte valoarea produselor cuprinse în contract.
Un contract care are ca obiect prestarea de servicii şi care include activităţi menţionate în capitolul 45 din CPV, care au doar titlu accesoriu în raport cu obiectul principal al contractului, se consideră "contract de prestare de servicii";
6."echipamente militare" înseamnă echipamente proiectate sau adaptate în mod special pentru scopuri militare şi destinate utilizării în calitate de arme, muniţii sau material de război;
7."echipamente sensibile", "lucrări sensibile" şi "servicii sensibile" înseamnă echipamente, lucrări şi servicii destinate utilizării în scopuri de securitate, care implică, necesită şi/sau conţin informaţii clasificate;
8."informaţii clasificate" înseamnă orice informaţii sau materiale, indiferent de forma, natura, sau modul de transmitere al acestora, cărora li s-a atribuit un anumit nivel de clasificare de securitate sau de protecţie şi care, în interesul securităţii naţionale şi în conformitate cu actele cu putere de lege şi cu actele administrative în vigoare în statul membru în cauză, necesită protecţie împotriva oricărei însuşiri ilegale, distrugeri, sustrageri, divulgări, pierderi sau împotriva accesului persoanelor neautorizate, sau a oricărui alt tip de prejudiciu;
9."administraţie publică" înseamnă stat, guvern regional sau local al unui stat membru sau al unei ţări terţe;
10."criză" înseamnă orice situaţie într-un stat membru sau într-o ţară terţă în care s-a produs un fapt prejudiciabil care depăşeşte în mod clar dimensiunea faptelor prejudiciabile din viaţa de zi cu zi şi care periclitează sau limitează în mod considerabil viaţa şi sănătatea oamenilor, care are un impact semnificativ asupra valorilor materiale sau care face necesare măsurile de aprovizionare a populaţiei cu bunuri de primă necesitate; se consideră, de asemenea, că s-a produs o criză atunci când apariţia unui astfel de fapt prejudiciabil este considerată iminentă; conflictele armate şi războaiele sunt considerate crize în sensul prezentei directive;
11."acord-cadru" înseamnă un acord încheiat între una sau mai multe autorităţi/entităţi contractante şi unul sau mai mulţi operatori economici, având ca obiect stabilirea condiţiilor pentru contractele care urmează să fie atribuite în decursul unei perioade determinate, în special în ceea ce priveşte preţurile şi, după caz, cantităţile prevăzute;
12."licitaţie electronică" înseamnă un proces repetitiv care implică un dispozitiv electronic pentru prezentarea noilor preţuri, revăzute în sens descrescător şi/sau a noilor valori privind anumite elemente ale ofertelor, care apar după o evaluare iniţială completă a ofertelor, permiţând clasificarea lor prin metode de evaluare automată.
Prin urmare, unele contracte de prestare de servicii şi de lucrări care au drept obiect activităţi intelectuale, cum ar fi proiectarea de lucrări, nu pot face obiectul licitaţiilor electronice;
13."executant de lucrări", "furnizor" şi "prestator de servicii" înseamnă orice persoană fizică sau juridică sau orice entitate publică sau grup de astfel persoane şi/sau organisme care prezintă pe piaţă o ofertă de realizare a unor lucrări, de furnizare de bunuri sau de prestare de servicii;
14."operator economic" înseamnă un executant de lucrări, un furnizor sau un prestator de servicii. Termenul "operator economic" este utilizat exclusiv în scopul simplificării textului;
15."candidat" înseamnă un operator economic care a solicitat o invitaţie de participare la o procedură restrânsă sau de negociere sau la un dialog competitiv;
name="bookmark1">16. "ofertant" înseamnă un operator economic care a depus o ofertă în cadrul unei proceduri restrânse sau de negociere sau al unui dialog competitiv;
17."autorităţi/entităţi contractante"înseamnă autorităţi contractante, astfel cum sunt menţionate la articolul 1 alineatul (9) din Directiva 2004/18/CE şi entităţi contractante, astfel cum sunt menţionate la articolul 2 din Directiva 2004/17/CE;
18."organism central de achiziţie" înseamnă o autoritate/entitate contractantă, astfel cum este menţionată la articolul 1 alineatul (9) din Directiva 2004/18/CE sau la articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2004/17/CE, sau un organism public european care:
- achiziţionează bunuri şi/sau servicii destinate autorităţilor/entităţilor contractante; sau
- atribuie contracte de achiziţii sau încheie acorduri-cadru de achiziţii de lucrări, de bunuri sau de servicii destinate autorităţilor/entităţilor contractante;
19."proceduri restrânse" înseamnă procedurile la care orice operator economic poate solicita să participe şi în cadrul cărora numai operatorii economici invitaţi de autoritatea/ entitatea contractantă îşi pot depune ofertele;
20."proceduri de negociere" înseamnă procedurile în cadrul cărora autoritatea/entitatea contractantă invită operatorii economici selectaţi şi negociază condiţiile contractuale cu unul sau mai mulţi dintre aceştia;
21."dialog competitiv" înseamnă o procedură la care orice operator economic poate solicita să participe şi în cadrul căreia autoritatea/entitatea contractantă conduce un dialog cu candidaţii admişi la această procedură, în vederea dezvoltării uneia sau mai multor soluţii capabile să răspundă necesităţilor şi pe baza căreia sau cărora candidaţii selectaţi urmează să fie invitaţi să îşi depună ofertele.
În sensul recurgerii la procedura prevăzută la primul paragraf, un contract de achiziţii este considerat "deosebit de complex", în cazul în care autoritatea/entitatea contractantă:
- nu este în măsură să definească în mod obiectiv, în conformitate cu articolul 18 alineatul (3) literele (b), (c) sau (d), mijloacele tehnice care pot răspunde necesităţilor şi obiectivelor sale; şi/sau
- nu este în măsură să stabilească în mod obiectiv structura juridică şi/sau financiară a unui proiect;
22."subcontract" înseamnă un contract cu titlu oneros, încheiat în scris între ofertantul selectat pentru un contract şi unul sau mai mulţi operatori economici în scopul executării respectivului contract şi care are ca obiect lucrări, furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii;
23."întreprindere afiliată" înseamnă orice întreprindere asupra căreia ofertantul selectat poate exercita, în mod direct sau indirect, o influenţă dominantă, sau orice întreprindere care poate exercita o influenţă dominantă asupra ofertantului selectat sau care, ca şi ofertantul selectat, face obiectul influenţei dominante a altei întreprinderi din punctul de vedere al proprietăţii, al participării financiare sau al normelor care o guvernează. Influenţa unei întreprinderi asupra altei întreprinderi este considerată dominantă, în mod direct sau indirect, în cazul în care:
- deţine majoritatea capitalului subscris al întreprinderii;
- dispune de majoritatea voturilor aferente acţiunilor emise de întreprindere; sau
- poate desemna mai mult de jumătate din membrii organismului de administrare, de conducere sau de control al întreprinderii;
24.termenii "scris(ă)" sau "în scris" înseamnă orice ansamblu de cuvinte sau de cifre care poate fi citit, reprodus şi comunicat ulterior. Ansamblul poate include informaţii transmise şi stocate prin mijloace electronice;
25."mijloc electronic" înseamnă un mijloc care utilizează echipamente electronice de prelucrare (inclusiv compresia digitală) şi stocare a datelor, care sunt difuzate, transmise şi recepţionate prin cablu, prin radio, prin mijloace optice sau prin alte mijloace electromagnetice;
26."ciclu de viaţă" înseamnă toate stadiile succesive în care se poate afla un produs, i.e. cercetare şi dezvoltare, dezvoltare industrială, producţie, reparaţii, modernizare, modificare, întreţinere, logistică, instruire, testare, scoatere din uz şi eliminare;
27."cercetare şi dezvoltare" înseamnă toate activităţile care includ cercetare fundamentală, cercetare aplicată şi dezvoltare experimentală, aceasta din urmă putând include producerea unor demonstratori tehnologici, i.e. dispozitive care să demonstreze performanţele unui nou concept sau ale unei noi tehnologii într-un mediu reprezentativ sau relevant;
28."achiziţii de natură civilă" înseamnă contracte care nu intră sub incidenţa articolului 2, care privesc achiziţiile de bunuri, lucrări sau servicii fără caracter militar în scopuri logistice şi care sunt încheiate în conformitate cu condiţiile menţionate la articolul 17.