Art. 6. - Art. 6: Servicii poştale - Directiva 2004/17/CE/31-mar-2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2016
Art. 6: Servicii poştale
1.Prezenta directivă se aplică activităţilor privind furnizarea de servicii poştale sau, în condiţiile menţionate la alineatul (2) litera (c), de alte servicii în afara celor poştale.
2.În sensul prezentei directive şi fără a aduce atingere Directivei 97/67/CE:
(a)"trimitere poştală": reprezintă o trimitere cu adresă, în forma finală în care urmează să fie expediat, indiferent de greutatea sa. În afară de articolele de corespondenţă, în această categorie mai intră, de exemplu, cărţi, cataloage, ziare, periodice şi colete poştale care conţin mărfuri cu sau fără valoare comercială, indiferent de greutate;
(b)"servicii poştale": reprezintă servicii care constau în ridicarea, trierea, dirijarea şi distribuirea articolelor poştale. Aceste servicii cuprind:
- "servicii poştale rezervate": servicii poştale care sunt sau pot fi rezervate în temeiul articolului 7 din Directiva 97/67/CE;
- "alte servicii poştale": servicii poştale care nu pot fi rezervate în temeiul articolului 7 din Directiva 97/67/CE şi
(c)"alte servicii în afara celor poştale": reprezintă servicii furnizate în următoarele domenii:
- servicii de gestiune a serviciilor de curierat (servicii care preced şi urmează expedierii, cum ar fi "mailroom management services");
- servicii cu valoare adăugată referitoare la şi furnizate integral prin mijloace electronice (inclusiv transmiterea securizată prin mijloace electronice a documentelor codificate, servicii de gestiune a adreselor şi transmiterea de mesaje de poştă electronică recomandată);
- servicii privind articole poştale care nu sunt incluse la litera (a), cum ar fi publicitatea directă prin corespondenţă, care nu poartă adresă,
- servicii financiare, definite la categoria 6 din anexa XVII A şi la articolul 24 litera (c) şi care includ, în principal, mandate
poştale şi transferuri pe bază de conturi curente poştale;
- servicii filatelice şi
- servicii de logistică (servicii care combină livrarea şi depozitarea fizică cu alte funcţii în afara celor poştale),
cu condiţia ca asemenea servicii să fie furnizate de către o entitate care furnizează şi servicii poştale în sensul de la litera (b), prima sau a doua liniuţă, şi cu condiţiile menţionate la articolul 30 alineatul (1) să nu fie îndeplinite în ceea ce priveşte serviciile care se încadrează la aceste liniuţe.