Art. 55. - Art. 55: Criterii de atribuire a contractelor - Directiva 2004/17/CE/31-mar-2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2016
Art. 55: Criterii de atribuire a contractelor
1.Fără a aduce atingere actelor cu putere de lege şi actelor administrative naţionale privind remunerarea anumitor servicii, criteriile pe baza cărora entităţile contractante atribuie contractele sunt:
(a)în cazul atribuirii contractului pe baza ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic din perspectiva entităţii contractante, diverse criterii privind obiectul contractului respectiv, cum ar fi termenul de livrare sau de executare, costul de utilizare, rentabilitatea, calitatea, caracterul estetic şi funcţional, caracteristicile de mediu, valoarea tehnică, serviciile post-vânzare şi asistenţa tehnică, angajamentul referitor la piese de schimb, siguranţa aprovizionării şi preţul sau
(b)numai preţul cel mai scăzut.
2.Fără a aduce atingere dispoziţiilor celui ce-al treilea paragraf, în situaţia menţionată la alineatul (1) litera (a), entitatea contractantă specifică ponderea relativă pe care o acordă fiecărui criteriu ales pentru determinarea ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic.
Această pondere poate fi exprimată prevăzând un interval cu distanţare maximă corespunzătoare.
În cazul în care, în opinia entităţii contractante, nu se poate face ponderarea, din motive care pot fi demonstrate, entitatea contractantă indică criteriile în ordinea descrescătoare a importanţei.
Această pondere relativă sau ordine a importanţei este specificată, după caz, în anunţul folosit ca mijloc de convocare la licitaţie, în invitaţia de confirmare a interesului, menţionată la articolul 47 alineatul (5), în invitaţia de a prezenta o ofertă sau de a negocia sau în caietul de sarcini.