Art. 39. - Art. 39: Obligaţii referitoare la fiscalitate, protecţia mediului, dispoziţii privind protecţia muncii şi condiţiile de muncă - Directiva 2004/17/CE/31-mar-2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2016
Art. 39: Obligaţii referitoare la fiscalitate, protecţia mediului, dispoziţii privind protecţia muncii şi condiţiile de muncă
1.Entitatea contractantă, din iniţiativă proprie sau la cererea unui stat membru, poate indica în caietul de sarcini organismul sau organismele de la care candidaţii sau ofertanţii pot obţine informaţiile corespunzătoare privind obligaţiile referitoare la impozite, la protecţia mediului, la dispoziţii de protecţie a muncii şi la condiţiile de muncă care sunt în vigoare în statul membru, regiunea sau localitatea în care urmează să fie prestate serviciile şi care se aplică lucrărilor executate pe şantier sau serviciilor prestate în timpul executării contractului.
2.Entitatea contractantă care furnizează informaţiile menţionate la alineatul (1) solicită ofertanţilor sau candidaţilor, în procedura de atribuire a contractului, să indice că au luat în considerare, la întocmirea ofertei, obligaţiile privind dispoziţiile în materie de protecţie a muncii şi condiţiile de muncă în vigoare în locul în care urmează să fie prestate serviciile.
Primul paragraf nu trebuie să aducă atingere aplicării articolului 57.