Art. 24. - Art. 24: Contracte referitoare la anumite servicii excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive - Directiva 2004/17/CE/31-mar-2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2016
Art. 24: Contracte referitoare la anumite servicii excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive
Prezenta directivă nu se aplică contractelor de servicii pentru:
(a)achiziţia sau închirierea, prin orice mijloace financiare, de terenuri, clădiri existente sau alte bunuri imobile sau care privesc drepturi asupra acestor bunuri; cu toate acestea, contractele de servicii financiare încheiate în acelaşi timp, înainte sau după contractul de achiziţie sau închiriere, în orice formă, fac obiectul prezentei directive;
(b)servicii de arbitraj şi conciliere;
(c)servicii financiare privind emiterea, vânzarea, achiziţionarea sau transferul de titluri de valoare sau alte instrumente financiare, în special operaţiuni efectuate de către entităţile contractante în scopul obţinerii de bani sau capital;
(d)contracte de muncă;
(e)servicii de cercetare şi dezvoltare, altele decât acelea ale căror beneficii aparţin exclusiv entităţii contractante, în vederea utilizării în desfăşurarea propriilor activităţi, cu condiţia ca serviciul prestat să fie remunerat integral de către entitatea contractantă.