Art. 1. - În scopul de a susţine punerea în aplicare efectivă şi universalizarea Tratatului privind comerţul cu arme (TCA), Uniunea sprijină secretariatul instituit prin TCA (denumit în continuare "secretariatul") pentru a întreprinde activităţile care au următoarele obiective: - Decizia (PESC) 2025/2367/20-nov-2025 privind sprijinul Uniunii pentru activităţile Secretariatului TCA de sprijinire a punerii în aplicare a Tratatului privind comerţul cu arme

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 21 Noiembrie 2025
Art. 1
(1)În scopul de a susţine punerea în aplicare efectivă şi universalizarea Tratatului privind comerţul cu arme (TCA), Uniunea sprijină secretariatul instituit prin TCA (denumit în continuare "secretariatul") pentru a întreprinde activităţile care au următoarele obiective:
- susţinerea statelor părţi la TCA în consolidarea sistemelor acestora de control al transferurilor de arme pentru punerea în aplicare efectivă a TCA;
- consolidarea structurii instituţionale a secretariatului în calitate de organism principal care asistă statele părţi la punerea în aplicare a TCA.
(2)Pentru îndeplinirea obiectivelor menţionate la alineatul (1), Uniunea sprijină următoarele activităţi de proiect:
a)formarea de experţi naţionali şi regionali în domeniul TCA pentru a oferi sprijin statelor părţi în punerea în aplicare a TCA la nivel naţional;
b)îmbunătăţirea înţelegerii de către statele părţi a obligaţiilor de raportare aferente TCA şi a capacităţii lor de a îndeplini aceste obligaţii, inclusiv prin elaborarea unui document de orientare facultativ şi a unor materiale de formare, prin ateliere practice şi prin coordonarea altor tipuri de asistenţă internaţională;
c)întreţinerea bazei de date pentru corelarea ofertelor şi a cererilor de asistenţă pentru punerea în aplicare a TCA.
În anexă figurează o descriere detaliată a activităţilor de proiect menţionate la primul paragraf.