Art. 1. - Decizia 2023/02-oct-2025 privind poziţia care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Consiliului de asociere instituit prin Acordul euro-mediteranean de instituire a unei asocieri între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Regatul Maroc, pe de altă parte, în legătură cu modificarea Protocolului nr. 4 la respectivul acord, privind definiţia noţiunii de 'produse originare' şi metodele de cooperare administrativă
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare Versiune de la: 3 Octombrie 2025