Capitolul 3 - Cercetare şi inovare - Decizia 1764/05-oct-2021 privind asocierea ţărilor şi teritoriilor de peste mări la Uniunea Europeană, inclusiv relaţiile dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, şi Groenlanda şi Regatul Danemarcei, pe de altă parte (Decizia privind asocierea peste mări, inclusiv Groenlanda)

Acte UE

Jurnalul Oficial 355L

În vigoare
Versiune de la: 7 Octombrie 2021
CAPITOLUL 3:Cercetare şi inovare
Art. 31: Cooperarea în domeniul cercetării şi inovării
În cadrul asocierii, cooperarea în domeniul cercetării şi al inovării poate viza ştiinţa, energia, schimbările climatice, rezilienţa în faţa dezastrelor, resursele naturale, inclusiv materiile prime, precum şi utilizarea durabilă a resurselor vii.
Aceasta poate viza, de asemenea, tehnologia, inclusiv TIC, cu scopul de a contribui la dezvoltarea durabilă a TTPM, la promovarea rolului acestora ca nuclee regionale şi centre de excelenţă regionale, precum şi la competitivitatea lor industrială. În special, cooperarea poate viza:
(a)dialogul, coordonarea şi crearea de sinergii între politicile şi iniţiativele TTPM şi cele ale Uniunii în materie de ştiinţă, tehnologie şi inovare;
(b)elaborarea de politici şi consolidarea instituţiilor în TTPM şi întreprinderea unor acţiuni concertate la nivel local, naţional sau regional, în vederea dezvoltării activităţilor în domeniul ştiinţei, al tehnologiei şi al inovării şi a aplicării acestora;
(c)cooperarea între entităţile juridice din TTPM, Uniune, statele membre şi ţările terţe;
(d)participarea cercetătorilor individuali, a institutelor de cercetare şi a persoanelor juridice din TTPM la programele-cadru europene pentru cercetare şi inovare şi la Programul pentru competitivitatea întreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii (COSME), corelându-le, de asemenea, cu activităţile aferente respectivelor programe care au beneficiat deja de sprijin cu scopul de a asigura complementaritatea activităţilor desfăşurate; şi
(e)formarea, mobilitatea internaţională şi schimburile de cercetători din TTPM.