Art. 12. - Ordinul 875/2015 privind aprobarea modului de administrare, finanţare şi implementare a acţiunilor prioritare pentru tratamentul endoscopic al pacienţilor critici cu hemoragie digestivă superioară şi protezare endoscopică digestivă

M.Of. 551

În vigoare
Versiune de la: 10 Decembrie 2025
Art. 12
În vederea derulării şi monitorizării AP-ENDO, CL-ENDO are următoarele atribuţii:
a)formulează propuneri cu privire la strategia, organizarea şi desfăşurarea anuală a AP-ENDO, pe care le înaintează Serviciului medicină de urgenţă până cel târziu la data de 15 iulie a anului curent, pentru anul următor;
b)fundamentează necesarul de resurse pentru AP-ENDO şi îl înaintează Serviciului medicină de urgenţă până la data de 15 iulie a anului curent, pentru anul următor;
c)formulează propuneri cu privire la repartiţia fondurilor aferente unităţilor sanitare, pe care le comunică Serviciului medicină de urgenţă;
d)realizează analiza trimestrială şi anuală a indicatorilor prevăzuţi în cadrul AP-ENDO, centralizaţi la nivel naţional, şi o transmite Serviciului medicină de urgenţă;
e)informează Serviciul medicină de urgenţă asupra problemelor şi disfuncţionalităţilor întâmpinate în derularea AP-ENDO şi formulează propuneri de îmbunătăţire a modului de derulare a acestora.