Nou Art. 3. - Ordinul 6854/2025 privind temele pentru acasă în învăţământul preuniversitar

M.Of. 1140

În vigoare
Versiune de la: 10 Decembrie 2025
Art. 3
(1)La nivelul educaţiei timpurii şi la clasa pregătitoare nu se dau teme pentru acasă.
(2)Timpul total alocat în învăţământul primar pentru temele obligatorii va fi de maximum 1 oră.
(3)Directorul unităţii de învăţământ preuniversitar, pe baza analizei proprii şi a feedbackului elevilor şi al părinţilor, monitorizează şi ia măsuri pentru respectarea prevederilor alin. (1) şi (2), în urma consultării cu responsabilul şi membrii Comisiei pentru curriculum.
(4)Pentru toate celelalte niveluri de învăţământ preuniversitar temele obligatorii pentru acasă nu pot depăşi 2 ore.
(5)Dirigintele, pe baza analizei proprii şi a feedbackului elevilor şi al părinţilor, monitorizează şi informează directorul unităţii de învăţământ preuniversitar, care dispune măsuri în vederea respectării prevederilor alin. (4), în urma consultării cu responsabilul şi membrii Comisiei pentru curriculum.
(6)Tema pentru acasă pentru o disciplină, având drept finalitate realizarea unor lucrări mai ample/de sinteză, poate să fie maximum una pe interval de învăţare (modul).