Art. 11. - Examinările medicale de bilanţ ale stării de sănătate se realizează după cum urmează: - Ordinul 4629/2021 438/4629 privind asigurarea asistenţei medicale a preşcolarilor, elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar şi studenţilor din instituţiile de învăţământ superior pentru menţinerea stării de sănătate a colectivităţilor şi pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos

M.Of. 826 bis

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 30 August 2021
Art. 11
(1)Examinările medicale de bilanţ ale stării de sănătate se realizează după cum urmează:
a)efectuarea anamnezei, cu accent pe: date fiziologice referitoare la pubertate, boli care au apărut în intervalul dintre ultima examinare medicală de bilanţ şi data examinării, deficienţe senzoriale, de limbaj, date sociofamiliale, factori de risc, alergii şi intoleranţe;
b)efectuarea unui examen clinic pe aparate şi sisteme, avându-se în vedere în cadrul acestuia şi examenul endocrinologic;
c)efectuarea examenului dezvoltării fizice (somatoscopie, somatometrie, fiziometrie);
d)depistarea tulburărilor de vedere;
e)depistarea tulburărilor de auz;
f)depistarea întârzierilor în dezvoltarea neuropsihică la preşcolari.
(2)Înregistrarea datelor obţinute în urma examinărilor medicale periodice şi de bilanţ ale stării de sănătate se face în fişa de examinare medicală de bilanţ al stării de sănătate a copilului/elevului/studentului (conform anexei nr. 14) şi va fi comunicată părinţilor/reprezentanţilor legali direct sau prin mijloace de comunicare la distanţă.
(3)În examinarea medicală de bilanţ a stării de sănătate a elevilor se vor utiliza ca reper indicii de înălţime şi greutate conform referinţelor naţionale, prezentaţi în anexa nr. 14.1.
(4)Lunar, asistenţii medicali din unităţile de învăţământ preuniversitar şi instituţiile de învăţământ superior vor completa centralizatorul lunar al activităţii medicale pentru acţiunile desfăşurate în cabinetele din grădiniţe, şcoli, licee şi cabinete studenţeşti, după caz, conform anexelor nr. 15.1-15.4, care vor fi predate, conform specialităţii, medicului şcolar coordonator.