Art. 6. - Publicarea în RUTI a întâlnirilor prevăzute la alin. (1) se realizează cu cel puţin 48 de ore anterior datei de desfăşurare a acestora. Întâlnirile publicate în RUTI includ următoarele informaţii: - Ordinul 1056/2022 privind regulile minime de transparenţă în privinţa cadrului de colaborare recomandat dintre decidenţii de la nivelul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale şi persoanele interesate din societatea civilă, în vederea promovării iniţiativelor de politică publică

M.Of. 948

În vigoare
Versiune de la: 28 Septembrie 2022
Art. 6
(1)Sarcina publicării în RUTI a întâlnirilor vizate de prezentul ordin revine decidenţilor, prin grija responsabilului de gestionare a contului.
(2)Publicarea în RUTI a întâlnirilor prevăzute la alin. (1) se realizează cu cel puţin 48 de ore anterior datei de desfăşurare a acestora. Întâlnirile publicate în RUTI includ următoarele informaţii:
a)denumirea grupului specializat participant;
b)numele persoanei/persoanelor care au reprezentant grupul specializat respectiv;
c)data întâlnirii;
d)locul întâlnirii/online;
e)numele decidenţilor participanţi la discuţii;
f)alte persoane prezente;
g)obiectul/tema întâlnirii.
(3)Întâlnirile publicate în RUTI care nu conţin toate informaţiile prevăzute la alin. (2) pot fi notificate de către ST RUTI persoanei responsabile cu gestionarea contului RUTI în vederea completării.
(4)Grupurile specializate care nu sunt înregistrate în RUTI, dar participă la întâlnirea cu decidentul, sunt consemnate în titlul sau tema întâlnirii publicate în RUTI, după informarea prealabilă a acestora.
(5)Responsabilitatea consemnării grupurilor specializate participante la întâlnirea cu decidentul în modalitatea prevăzută la alin. (4) revine integral decidentului, sub aspectul protecţiei datelor cu caracter personal şi al prevederilor art. 8.