Art. 26. - Art. 26 - Norme Metodologice din 2002 de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public
M.Of. 167
În vigoare Versiune de la: 28 Iunie 2022
Art. 26
(1)Structurile sau persoanele responsabile de informarea publică directă realizează organizarea şi funcţionarea punctului de informare-documentare, după cum urmează:
a)asigură publicarea buletinului informativ al autorităţii sau instituţiei publice, care va cuprinde informaţiile de interes public comunicate din oficiu, prevăzute la art. 5 din Legea nr. 544/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
b)asigură publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, a raportului de activitate al autorităţii sau instituţiei publice;
c)asigură disponibilitatea şi actualizarea informaţiilor comunicate din oficiu, prevăzute la art. 5 din Legea nr. 544/2001, cu modificările şi completările ulterioare, pe pagina de internet şi la avizierul autorităţii sau instituţiei publice, precum şi în alte modalităţi, după caz;
d)organizează în cadrul punctului de informare-documentare al instituţiei accesul publicului la informaţiile furnizate din oficiu;
e)asigură, după caz, organizarea bibliotecii virtuale prevăzute la art. 8 alin. (11).
(2)Informaţiile de interes public care se comunică din oficiu se actualizează de către autoritatea sau instituţia publică, prin structurile sau persoanele responsabile de informarea publică directă. Documentele afişate pe pagina de internet şi la avizierul autorităţii sau instituţiei publice conţin data afişării acestora.