Art. 27. - Legea 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore şi onshore de adâncime*) - Republicare

M.Of. 713

În vigoare
Versiune de la: 7 Iunie 2024
Art. 27
(1)Proiectarea, verificarea, autorizarea, executarea, exploatarea, abandonarea, expertizarea tehnică şi intervenţiile, precum şi asigurarea sistemului calităţii şi siguranţei construcţiilor aferente infrastructurii de producţie, transport şi tratare a hidrocarburilor, dotărilor tehnologice industriale, instalaţiilor şi echipamentelor aferente lucrărilor offshore şi lucrărilor la sonde sunt supuse prevederilor prezentei legi, ale Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 165/2016, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.
(2)Proiectarea, verificarea proiectelor, expertizarea, execuţia şi exploatarea obiectivelor din sectorul gazelor naturale, sistemelor şi a instalaţiilor, inclusiv a instalaţiilor tehnologice de suprafaţă aferente producţiei de gaze naturale şi a instalaţiilor de utilizare, localizate pe uscat sau offshore, aferente operaţiunilor petroliere prevăzute la art. 1, pot fi realizate de titularii acordurilor petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore şi/sau de subcontractori persoane juridice române sau străine, selectate de titularii de acorduri. Subcontractorii din statele membre ale Uniunii Europene, care prestează pe o perioadă determinată serviciile prevăzute de prezentul alineat, au obligaţia de a notifica autoritatea competentă în domeniu.