Art. 1. - Legea 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore şi onshore de adâncime*) - Republicare
M.Of. 713
În vigoare Versiune de la: 7 Iunie 2024
Art. 1
(1)Prezenta lege stabileşte unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol şi de abandonare, precum şi a lucrărilor/lucrărilor la sonde aferente operaţiunilor petroliere, desfăşurate de titularii de acorduri petroliere cu privire la perimetrele petroliere offshore şi onshore de adâncime, în conformitate cu prevederile acordurilor petroliere încheiate între titulari şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, denumită în continuare ANRM.
(2)În situaţia în care un titular este parte la un acord petrolier care se referă atât la perimetre petroliere localizate pe uscat, cât şi la perimetre petroliere offshore sau are calitatea de titular atât al unui/unor acord/acorduri petrolier/petroliere care se referă la perimetre petroliere localizate pe uscat, cât şi la perimetre petroliere offshore, prevederile prezentei legi se aplică numai referitor la operaţiunile petroliere desfăşurate cu privire la perimetrele petroliere offshore şi onshore de adâncime.
(3)La propunerea titularilor de acorduri petroliere referitoare la perimetre localizate pe uscat (onshore), ANRM stabileşte ori, după caz, actualizează lista perimetrelor petroliere onshore de adâncime şi a zăcămintelor onshore de adâncime cărora le sunt aplicabile prevederile prezentei legi, în termen de 30 de zile de la primirea solicitării din partea titularului de acord petrolier.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »