Art. 4. - Legea 121/2024 privind energia eoliană offshore

M.Of. 421

În vigoare
Versiune de la: 8 Mai 2024
Art. 4
În domeniul producerii energiei eoliene offshore, ACROPO, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, are următoarele atribuţii:
a)emite aprobarea de dezvoltare a centralelor electrice eoliene offshore, în cadrul perimetrelor concesionate, precum şi aprobarea de desfiinţare a acestora;
b)monitorizează şi controlează respectarea de către concesionar a normelor şi instrucţiunilor din domeniul de activitate şi dispune măsuri pentru respectarea acestora;
c)urmăreşte, împreună cu autorităţile competente în domeniul protecţiei mediului, aplicarea măsurilor stabilite pentru protecţia zonei maritime de suprafaţă şi de adâncime în cursul operaţiunilor de construire/dezafectare şi pe toată durata de funcţionare a centralelor electrice eoliene offshore;
d)constată executarea de activităţi fără aprobarea de dezvoltare sau desfiinţare şi aplică sancţiunile stabilite prin prezenta lege;
e)emite norme şi instrucţiuni cu caracter obligatoriu privind siguranţa operaţională în activităţile de explorare, precum şi în cele de construcţie şi exploatare a centralelor eoliene offshore, în baza dispoziţiilor legale în vigoare privind securitatea, sănătatea şi siguranţa, şi monitorizează aplicarea corectă a acestora;
f)notifică Comitetul de amenajare a spaţiului maritim cu privire la centralele electrice eoliene pentru care se propune emiterea aprobării de dezvoltare;
g)transmite secretariatului Comitetului de amenajare a spaţiului maritim, asigurat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, informaţiile şi datele geospaţiale privind centralele electrice eoliene pentru care s-a emis aprobarea de dezvoltare.