Art. 44. - Instructiuni din 2021 privind Sistemul de management al achiziţiilor de echipamente militare destinate înzestrării
M.Of. 123
În vigoare Versiune de la: 4 Decembrie 2025
Art. 44
(1)Rolul ESP este de sprijinire a DP în aplicarea strategiei programului de înzestrare. În acest sens efectuează analize ale managementului programului de înzestrare privind domeniile esenţiale ale acestuia. Pentru fiecare program de înzestrare, la PD1, şeful DMPI propune autorităţii de decizie în domeniul achiziţiilor de echipamente militare destinate înzestrării aprobarea componenţei ESP.
(2)ESP ia permanent măsurile necesare pentru buna desfăşurare a programului de înzestrare.
(3)ESP se compune, de regulă, din DP şi reprezentanţi ai structurilor MApN cu responsabilităţi în procesul de realizare a programelor de înzestrare (Statul Major al Apărării, Direcţia planificare integrată a apărării, program major beneficiar/programe majore beneficiare şi alte structuri implicate în program). ESP este condus de DP, în calitate de lider al ESP.
(4)Nominalizarea reprezentanţilor în ESP se face de către structurile MApN cu responsabilităţi în procesul de realizare a programelor de înzestrare, iar reprezentanţii nominalizaţi sunt împuterniciţi să reprezinte structurile de provenienţă în îndeplinirea rolului şi atribuţiilor ESP, pe toată durata de derulare a programului de înzestrare.
(5)Responsabilităţile ESP sunt prezentate în anexa nr. 6a.
(6)Anterior unei analize planificate la un PD, ESP efectuează o evaluare a informaţiilor şi recomandărilor propuse CODA, integrează informaţiile furnizate de ELP pe parcursul activităţilor specifice şi prezintă CODA concluziile şi propunerile rezultate. Evaluările se realizează pentru aspectele critice ale managementului programului de înzestrare.