Art. 2. - Hotararea 149/2025 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a programului ''Justiţie'' pentru perioada 2028-2034 şi de abrogare a Regulamentului (UE) 2021/693 - COM (2025) 463 final

M.Of. 1091

În vigoare
Versiune de la: 26 Noiembrie 2025
Art. 2
Senatul României:
1.consideră că programul sprijină în mod activ crearea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, prin promovarea cooperării judiciare bazate pe recunoaşterea reciprocă şi executarea hotărârilor judecătoreşti, respectarea de către statele membre a statului de drept şi a drepturilor fundamentale şi buna funcţionare a sistemelor judiciare independente;
2.susţine obiectivul propunerii de a continua dezvoltarea cooperării judiciare în materie civilă şi penală.