Nou Hotararea 1043/2025 privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, darea acestuia în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Sport, prin Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor, şi completarea anexei nr. 30 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

M.Of. 1123

În vigoare
Versiune de la: 5 Decembrie 2025
Hotararea 1043/2025 privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, darea acestuia în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Sport, prin Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor, şi completarea anexei nr. 30 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Dată act: 27-nov-2025
Emitent: Guvernul
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 288 alin. (1) şi (2) şi art. 299 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 867 alin. (1) şi art. 868 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Sport, prin Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor, a unui imobil având datele de identificare cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2
Imobilul prevăzut la art. 1 este folosit ca sediu administrativ pentru desfăşurarea activităţilor Centrului Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor.
Art. 3
Predarea imobilului transmis potrivit prevederilor art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între Agenţia Naţională pentru Sport şi Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Art. 4
Agenţia Naţională pentru Sport îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică potrivit art. 1 şi, împreună cu Ministerul Finanţelor, va opera modificarea corespunzătoare în anexa nr. 30 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.
-****-

PRIM-MINISTRU

ILIE-GAVRIL BOLOJAN

Contrasemnează:

Viceprim-ministru,

Marian Neacşu

Secretarul general al Guvernului,

Ştefan-Radu Oprea

p. Şeful Cancelariei Prim-Ministrului,

Cristina Mone

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport,

Constantin-Bogdan Matei

Ministrul finanţelor,

Alexandru Nazare

ANEXĂ:DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului care se înscrie în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi care se dă în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Sport, prin Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor

Nr. M.F.

Codul de clasificaţie

Tipul bunului

(mobil/imobil)

Denumirea imobilului

Elementele-cadru de descriere tehnică

Adresa imobilului

Vecinătăţi

Anul dobândirii/dării în folosinţă

Valoarea de inventar

(lei)

Data la care bunul este înregistrat cu valoarea de inventar din col. 9 în evidenţa financiar-contabilă

Titularul dreptului de administrare şi ordonatorul principal de credite

(denumirea şi codul fiscal)

Situaţia juridică

Baza legală

Administrare/Concesiune/Folosinţă gratuită/Închiriere

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

A se aloca

8.26.02

Imobil

Sediu administrativ

CF 209772-C1-U3 Bucureşti, sectorul 2 Unitate individuală: apartament 3

(părţi comune: hol intrare 14,62 mp; hol parter 13,65 mp; hol etaj 62,72 mp, casa scării 22,18 mp, WC 15,07 mp)

Suprafaţă utilă = 204,76 mp

Cote teren = 179,18 mp

România, municipiul Bucureşti, Bulevardul Basarabiei nr. 41A, apartament 3, sectorul 2

Arena Naţională, bulevardul Basarabia, Complexul Sportiv Naţional "Lia Manoliu"

2017

1.114.600

6.06.2024

Agenţia Naţională pentru Sport, prin Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor

CUI 11831110

Act de dezlipire şi partaj voluntar între Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport, Agenţia Naţională Anti-Doping şi Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor, autentificat cu Încheiere de autentificare nr. 2.378 din 30.06.2017 a Societăţii Profesionale Notariale Puşoiu Iuliana şi Miclescu Bogdan-Constantin

Administrare

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 1123 din data de 5 decembrie 2025