Art. 4. - Decizia 884/2025 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerile locale parţiale din data de 7 decembrie 2025

M.Of. 1045

În vigoare
Versiune de la: 12 Noiembrie 2025
Art. 4
(1)Posturile de radio şi de televiziune private, inclusiv de televiziune prin cablu, au obligaţia să comunice Consiliului Naţional al Audiovizualului, denumit în continuare CNA, implicarea lor în campanie, lista emisiunilor electorale pe care le vor realiza, precum şi intervalele de timp de difuzare a respectivelor emisiuni, până cel mai târziu în data de 21 noiembrie 2025, printr-o adresă, conform modelului prezentat în anexă.
(2)Informaţiile comunicate de către radiodifuzori, în condiţiile prevăzute la alin. (1), vor fi afişate pe pagina de internet a instituţiei, la adresa ww.cna.ro, precum şi pe paginile de internet ale radiodifuzorilor respectivi, într-un mod accesibil publicului.
(3)În situaţiile litigioase privind alocarea timpilor de antenă, posturile vor trebui să facă dovada că au oferit tuturor competitorilor electorali accesul în condiţiile prevăzute la art. 68 din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare.