§ 20. - Decizia 599/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015 nr. 187/2014

M.Of. 1081

În vigoare
Versiune de la: 24 Noiembrie 2025
14. Analizând argumentele autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este nemulţumită că legea criticată prevede un indice de corecţie fix, cu o valoare mai mică decât cea care ar fi reieşit în urma aplicării art. 170 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. Astfel, art. 170 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 instituie formula de calcul al indicelui de corecţie, având următorul conţinut: "Pentru persoanele înscrise la pensie începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, la punctajul mediu anual determinat în condiţiile art. 95 se aplică un indice de corecţie calculat ca raport între 43,3% din câştigul salarial mediu brut realizat şi valoarea unui punct de pensie în vigoare la data înscrierii la pensie, actualizată cu rata medie anuală a inflaţiei pe anul 2011."