Nou § 60. - Decizia 387/2025 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7/2018, respectiv la lămurirea dacă suspendarea raportului de serviciu pentru efectuarea concediului de creştere a copilului cu handicap, în conformitate cu dispoziţiile art. 95 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 514 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, constituie motiv de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripţie

M.Of. 1142

În vigoare
Versiune de la: 10 Decembrie 2025
31. Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, "Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal", iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, "Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze."