Nou § 129. - Decizia 372/2025 [A] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la menţinerea unităţii legale de infracţiune, în raport cu art. 157 alin. (2) din Codul penal, în cazul infracţiunii complexe prevăzute de art. 196 alin. (4) din Codul penal, când urmarea prevăzută de lege s-a produs asupra a două persoane, iar una dintre persoanele vătămate îşi retrage plângerea prealabilă

M.Of. 1124

În vigoare
Versiune de la: 5 Decembrie 2025
70. Considerată, în planul dreptului penal, condiţie de pedepsibilitate, iar în planul dreptului procesual penal, condiţie de procedibilitate, retragerea plângerii prealabile nu afectează elementele constitutive ale infracţiunii, ci înlătură răspunderea penală pentru infracţiunea săvârşită şi stinge acţiunea exercitată. Efectul său se va produce necondiţionat dacă nu este paralizat de principiul indivizibilităţii active. Acesta exclude ca voinţa unei victime să producă consecinţe asupra situaţiei juridice a alteia şi conduce la angajarea răspunderii penale pentru infracţiunea unică, ce a produs vătămări mai multor persoane, chiar dacă plângerea prealabilă s-a formulat ori se menţine numai de către una dintre acestea.