Nou § 57. - Decizia 368/2025 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 40 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 10 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 105 alin. (3) şi art. 111 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 1150

În vigoare
Versiune de la: 11 Decembrie 2025
28. Cu ocazia soluţionării celor două apeluri, la termenul de judecată din 18 septembrie 2024, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor, din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept sesizată, reţinând că, în concret, este necesar a se lămuri următoarele aspecte: dacă, în urma depunerii declaraţiilor rectificative după recunoaşterea încadrării activităţii unui salariat în condiţii deosebite de muncă, conform art. 22 din Legea nr. 104/2003, angajatorul are obligaţia de a plăti şi diferenţele dintre cotele de contribuţii către bugetul asigurărilor sociale de stat deja achitate şi cele aferente pentru activitatea desfăşurată în condiţii deosebite de muncă (constatată pe cale judiciară); durata termenului de prescripţie extinctivă în cazul acţiunilor formulate de salariaţi, având ca obiect obligarea angajatorului la îndeplinirea acestei obligaţii, inclusiv pentru obligaţiile aferente perioadei anterioare datei de 1 octombrie 2011 (data intrării în vigoare a actualului Cod civil) pentru care se poate invoca, din oficiu, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune; data de la care curge termenul de prescripţie a dreptului de a solicita plata diferenţelor dintre cotele de contribuţii către bugetul asigurărilor sociale de stat plătite şi cele aferente pentru activitatea desfăşurată în condiţii deosebite de muncă.