Nou § 130. - Decizia 368/2025 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 40 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 10 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 105 alin. (3) şi art. 111 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 1150

În vigoare
Versiune de la: 11 Decembrie 2025
83. Astfel, în cauza de faţă nu au fost consultate instanţele din ţară, întrucât acestea au transmis jurisprudenţă relevantă în Dosarul nr. 2.102/1/2024 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Aşa cum rezultă din paragrafele 25-37 ale Deciziei nr. 113 din 9 decembrie 2024 pronunţate în acest dosar, există o opinie unanimă în sensul că sunt întemeiate cererile accesorii formulate de salariaţi, de obligare a angajatorilor la plata diferenţelor aferente contribuţiilor de asigurări sociale, corespunzătoare condiţiilor speciale de muncă, ca urmare a reîncadrării acestor condiţii pe cale judiciară. Din conţinutul hotărârilor analizate rezultă că, în cauzele în care pârâţii au invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, această excepţie a fost respinsă.