§ 126. - Decizia 360/2025 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea art. 102 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 1050

În vigoare
Versiune de la: 13 Noiembrie 2025
I. Dacă, în cazul contravenţiei de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru realizarea condiţiei esenţiale ca respectivul contravenient să se fi aflat "sub influenţa băuturilor alcoolice" este suficient să se constate prezenţa alcoolului în organism sau este necesar să se constate atât prezenţa alcoolului în probele biologice (aer expirat, sânge etc.), cât şi aptitudinea acestuia de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei.