§ 70. - Decizia 340/2025 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea dispoziţiilor art. 2.520 alin. (1) pct. 6 din Codul civil şi ale art. 706 din Codul de procedură civilă, în sensul de a se stabili dacă termenul special de prescripţie de un an prevăzut de art. 2.520 alin. (1) pct. 6 din Codul civil se aplică doar în cazul acelor creanţe care nu sunt constatate prin act scris, care constituie potrivit legii, titlu executoriu

M.Of. 1062

În vigoare
Versiune de la: 19 Noiembrie 2025
39. Primele trei condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fiind sesizată de un complet de judecată al Tribunalului Brăila - Secţia I civilă, ce a fost învestit cu judecata căii de atac a apelului exercitat de contestator, în temeiul art. 718 alin. (1) coroborat cu art. 712 din Codul de procedură civilă, împotriva încheierii pronunţate de judecătorie, prin care i-a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia la executare.