Art. 5. - Decizia 198/2025 privind aprobarea Actului adiţional nr. 11 la contractele de servicii publice prevăzute la art. 1, 2, 4 şi 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.453/2022 pentru aprobarea contractelor de servicii publice pentru perioada decembrie 2022-11 decembrie 2032 în transportul feroviar public de călători, stabilirea unor condiţionalităţi pentru Autoritatea pentru Reformă Feroviară, operatorii de transport feroviar şi Compania Naţională de Căi Ferate ''C.F.R.'' - S.A., în vederea implementării obligaţiilor de serviciu public feroviar din România, precum şi pentru aprobarea metodologiilor de predare în cadrul contractelor de servicii publice cu atribuire directă a materialului rulant feroviar achiziţionat cu fonduri europene

M.Of. 1100

În vigoare
Versiune de la: 27 Noiembrie 2025
Art. 5
Aplicarea formulei din anexa nr. 4.3 la contractele de servicii publice prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1.453/2022 se suspendă şi se înlocuieşte cu un mecanism anual de repartizare a bugetului alocat în CSP 2022-2032 pentru anul 2025, rezultat în urma scăderii din bugetul total a sumelor aferente contractelor de servicii publice atribuite prin procedură competitivă, care este următorul:
a)diferenţa dintre cheltuielile eligibile şi veniturile realizate de fiecare operator de transport feroviar de călători (OTF), împărţită la volumul de tren/km ale anului anterior, se actualizează cu rata inflaţiei şi se înmulţeşte cu volumul anual estimat de tren/km programaţi pentru fiecare operator de transport feroviar de călători, rezultând o valoare preliminată necesară a compensaţiei;
b)valoarea preliminată necesară a compensaţiei pentru fiecare OTF se înmulţeşte cu pro rata - raportul dintre compensaţia totală alocată de la bugetul de stat şi cea preliminată necesară, rezultând valoarea compensaţiei alocate fiecărui OTF;
c)prevederile de la lit. a) şi b) se aplică după acelaşi mecanism şi în cazul rectificărilor bugetare pozitive/negative.