Capitolul 2 - Gestiunea bugetară şi financiară - Rezolutia 1609/07-mai-2025 conţinând observaţiile care fac parte integrantă din decizia privind descărcarea de gestiune pentru execuţia bugetului general al Uniunii Europene aferent exerciţiului financiar 2023, secţiunea IX - Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare Versiune de la: 8 Octombrie 2025
CAPITOLUL 2:Gestiunea bugetară şi financiară
5.ia act de faptul că bugetul final adoptat al AEPD s-a ridicat la 22 711 559 EUR în 2023, ceea ce reprezintă o creştere cu 12,06% faţă de 2022; constată că bugetul AEPD acoperă, de asemenea, activitatea secretariatului independent al CEPD; constată, pe baza raportului anual al AEPD pentru 2023 (denumit în continuare "raportul anual"), că bugetul adoptat al CEPD a fost de 7,67 milioane EUR în 2023, inclusiv suma de 300 000 EUR acordată prin intermediul unui buget rectificativ care a fost necesar ca urmare a unei creşteri a activităţilor de soluţionare a litigiilor în 2023;
6.recunoaşte că eforturile AEPD de monitorizare şi planificare a bugetului în cursul exerciţiului financiar 2023 au avut ca rezultat o rată de execuţie bugetară a creditelor de angajament aferente exerciţiului actual de 96% în 2023 (puţin sub nivelul din 2022, când rata a fost de 98%); constată, de asemenea, din raportul privind conturile anuale ale AEPD pentru 2023 că rata de execuţie a creditelor de plată din exerciţiul curent a fost de 84% (mai mică decât în 2022, când a fost de 88%); constată, în plus, din răspunsurile AEPD la chestionarul prezentat de Comisia pentru control bugetar pentru descărcarea de gestiune 2023 (denumit în continuare "chestionarul"), că rata globală de execuţie a creditelor de plată a fost de 91,33% în 2023, mai mică decât în 2022, când a fost de 94,09%;
7.constată, de asemenea, că valoarea reportărilor (C8) din 2023 în 2024 a fost de 2 517 942,67 EUR sau 11,08% din bugetul total pentru 2023, comparativ cu 1 827 354,23 EUR sau 9,01% din bugetul total pentru 2022; constată că rata de execuţie a bugetului C8 în 2023 a fost de 76,65% (peste nivelul de 73,77% în 2022);
8.salută o îmbunătăţire a timpului mediu de plată de la 25 de zile în 2022 la 19 zile în 2023, 97,50% din plăţi fiind procesate la timp; constată că această îmbunătăţire se datorează, de asemenea, faptului că AEPD a soluţionat o eroare veche cu sistemul electronic de plată pentru facturile legate de costurile de misiune; constată, de asemenea, o creştere semnificativă a numărului de plăţi de la 799 în 2022 la 1 335 în 2023; observă, în acest context, că numărul de tranzacţii este în continuare mai mic decât nivelurile anterioare pandemiei din cauza modificărilor modului de lucru (cum ar fi reuniunile în format hibrid sau evenimentele virtuale pentru experţi);
9.ia act de faptul că efectele războiului ilegal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei au continuat să creeze presiune bugetară asupra AEPD în 2023, inclusiv prin creşterea inflaţiei şi, în consecinţă, prin creşterea costurilor cu energia, liniile bugetare cele mai afectate fiind salariile personalului, securitatea clădirilor şi costurile de închiriere, costurile de misiune şi serviciile furnizate de personalul extern; salută, în acest context, AEPD pentru faptul că şi-a reajustat priorităţile şi a pus în aplicare realocarea internă în cadrul capitolelor bugetare; înţelege că optimizarea bugetară a fost necesară pentru a gestiona cu succes indexarea salariilor personalului şi costurile de închiriere, precum şi o creştere a costurilor serviciilor externe de sprijinire a avocaţilor ca urmare a unui număr mai mare de decizii obligatorii ale AEPD, ceea ce a condus la un număr mai mare de cauze care trebuie apărate în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) cu ajutorul asistenţei juridice externe; regretă, în acest context, că AEPD a trebuit să îşi amâne unele dintre activităţile sale, cum ar fi un studiu de fezabilitate privind inteligenţa artificială; invită AEPD să respecte competenţele mandatului său printr-o abordare colaborativă cu instituţiile şi agenţiile Uniunii şi să evite iniţierea oricărei acţiuni în justiţie, în special a celor vădit inadmisibile, pentru a evita repercusiunile negative asupra gestionării resurselor, care nu permit AEPD să îşi desfăşoare activităţile în calitate de instituţie;
10.îşi exprimă îngrijorarea cu privire la creşterea semnificativă a costurilor misiunilor de personal ale AEPD, de la 28 789 EUR în 2021 şi 176 903 EUR în 2022 la 284 580 EUR în 2023; invită AEPD să evalueze dacă resursele cheltuite pentru misiuni sunt utilizate în mod adecvat şi eficace; ia act de faptul că AEPD a încetat să facă public numărul de misiuni finanţate de organizatori, precum şi informaţiile cu privire la unitatea sau sectorul care a participat la fiecare misiune, reducând astfel transparenţa în ceea ce priveşte cheltuielile de misiune; invită AEPD să reintroducă această practică; încurajează AEPD să promoveze utilizarea instrumentelor de videoconferinţă acolo unde este cazul, deoarece acest lucru ar putea contribui la reducerea numărului de misiuni şi a costurilor; invită AEPD să evalueze dacă resursele cheltuite pentru misiuni sunt utilizate în mod adecvat şi eficace;