Art. 58. - Art. 58: Conferirea competentelor de executare - Regulamentul 952/09-oct-2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii

Acte UE

Jurnalul Oficial 269L

În vigoare
Versiune de la: 12 Decembrie 2022
Art. 58: Conferirea competentelor de executare
(1)Comisia adoptă, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, măsuri privind gestionarea uniformă a contingentelor tarifare şi a plafoanelor tarifare menţionate la articolul 56 alineatul (4) şi gestionarea supravegherii punerii în liberă circulaţie sau a exportului de mărfuri, menţionate la articolul 56 alineatul (5).
Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 285 alineatul (4).
(2)Comisia adoptă, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, măsurile menţionate la articolul 57 alineatul (4).
Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 285 alineatul (4).
În cazul în care, în legătură cu astfel de măsuri, există motive de extremă urgenţă justificate în mod corespunzător de necesitatea de a asigura rapid aplicarea corectă şi uniformă a Nomenclaturii combinate, Comisia adoptă acte de punere în aplicare imediat aplicabile în conformitate cu procedura menţionată la articolul 285 alineatul (5).
În cazul în care avizul comitetului menţionat la articolul 285 alineatul (1) trebuie obţinut prin procedură scrisă, se aplică articolul 285 alineatul (6).