Art. 47. - Art. 47: Cooperarea între autorităţi - Regulamentul 952/09-oct-2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii

Acte UE

Jurnalul Oficial 269L

În vigoare
Versiune de la: 12 Decembrie 2022
Art. 47: Cooperarea între autorităţi
(1)În cazul în care anumite mărfuri fac obiectul altor controale decât cele vamale, efectuate de către autorităţi competente altele decât cele vamale, acestea din urmă, în strânsă cooperare cu celelalte autorităţi în cauză, fac eforturi astfel încât, în măsura posibilului, să efectueze aceste controale în acelaşi timp şi loc cu controalele vamale ("ghişeu unic"), autorităţile vamale având un rol de coordonare în realizarea acestui lucru.
(2)În cadrul controalelor prevăzute în prezenta secţiune, autorităţile vamale şi alte autorităţi competente pot, dacă este necesar, pentru a reduce la minimum riscurile şi a lupta împotriva fraudelor, să facă schimb, atât între ele, cât şi cu Comisia, de date primite în legătură cu intrarea, ieşirea, tranzitul, circulaţia, depozitarea şi destinaţia finală a mărfurilor, inclusiv traficul poştal, care circulă între teritoriul vamal al Uniunii şi ţări sau teritorii situate în afara teritoriului vamal al Uniunii, precum şi în legătură cu prezenţa şi circulaţia pe teritoriul vamal al Uniunii ale mărfurilor neunionale şi ale celor plasate sub regimul de destinaţie finală şi, de asemenea, referitoare la rezultatele controalelor efectuate. Autorităţile vamale şi Comisia pot, de asemenea, să schimbe aceste date în scopul asigurării unei aplicări uniforme a legislaţiei vamale.