Art. 261. - Art. 261: Sistemul de schimb standard - Regulamentul 952/09-oct-2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii

Acte UE

Jurnalul Oficial 269L

În vigoare
Versiune de la: 12 Decembrie 2022
Art. 261: Sistemul de schimb standard
(1)În cadrul sistemului de schimb standard, un produs importat (denumit în continuare "produs de înlocuire)", poate, conform alineatelor (2) - (5), înlocui un produs prelucrat.
(2)Autorităţile vamale autorizează, în baza unei cereri, utilizarea sistemului de schimb standard în cazul în care operaţiunea de prelucrare constă într-o reparaţie a unor mărfuri unionale cu defecte, altele decât cele supuse măsurilor adoptate în cadrul politicii agricole comune sau regimurilor specifice aplicabile anumitor mărfuri rezultate din prelucrarea produselor agricole.
(3)Produsele de înlocuire au acelaşi cod de opt cifre din Nomenclatura combinată, sunt de calitate comercială identică şi prezintă aceleaşi caracteristici tehnice ca mărfurile defecte, în cazul în care acestea din urmă ar fi făcut obiectul unei reparaţii.
(4)În cazul în care mărfurile defecte au fost utilizate înainte de export, produsele de înlocuire trebuie, de asemenea, să fi fost utilizate.
Cu toate acestea, autorităţile vamale acordă derogare de la condiţia menţionată la primul paragraf în cazul în care produsul de înlocuire a fost livrat cu titlu gratuit, fie în temeiul unei obligaţii contractuale sau legale rezultate dintr-o garanţie, fie din cauza existenţei unui defect de fabricaţie sau material.
(5)Dispoziţiile aplicabile produselor prelucrate se aplică, de asemenea, produselor de înlocuire.