Art. 260a. - Art. 260 a : Mărfuri reparate sau modificate în contextul acordurilor internaţionale - Regulamentul 952/09-oct-2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii
Acte UE
Jurnalul Oficial 269L
În vigoare
Versiune de la: 12 Decembrie 2022
Art. 260a: Mărfuri reparate sau modificate în contextul acordurilor internaţionale
(1)Se acordă o scutire totală de taxe la import în cazul produselor transformate rezultate din mărfuri plasate sub regimul de perfecţionare pasivă în cazul în care se stabileşte, în mod satisfăcător pentru autorităţile vamale, că:
a)mărfurile respective au fost reparate sau modificate într-o ţară sau pe un teritoriu din afara teritoriului vamal al Uniunii cu care Uniunea a încheiat un acord internaţional care prevede acordarea unei astfel de scutiri; şi
b)sunt îndeplinite condiţiile de acordare a scutirii de taxe la import prevăzute în acordul menţionat la litera (a).
(2)Alineatul (1) nu se aplică în cazul produselor prelucrate care rezultă din mărfuri echivalente menţionate la articolul 223 şi nici în cazul produselor de înlocuire menţionate la articolele 261 şi 262.