Art. 250. - Art. 250: Domeniul de aplicare - Regulamentul 952/09-oct-2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii

Acte UE

Jurnalul Oficial 269L

În vigoare
Versiune de la: 12 Decembrie 2022
Art. 250: Domeniul de aplicare
(1)În cadrul regimului de admitere temporară, mărfurile neunionale destinate reexportului pot să facă obiectul unei destinaţii speciale pe teritoriul vamal al Uniunii, cu scutire totală sau parţială de taxe la import şi fără a fi supuse:
a)altor taxe, conform altor dispoziţii relevante în vigoare;
b)măsurilor de politică comercială, în măsura în care acestea nu interzic introducerea mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii sau scoaterea lor din acesta.
(2)Regimul de admitere temporară se poate utiliza numai în cazul în care condiţiile următoare sunt întrunite:
a)mărfurile nu suferă nicio modificare, cu excepţia deprecierii normale datorate folosirii acestora;
b)este posibilă asigurarea identificării mărfurilor plasate sub regim, cu excepţia cazului în care, având în vedere natura sau utilizarea prevăzută a acestora, absenţa măsurilor de identificare nu riscă să conducă la folosirea abuzivă a regimului sau, în cazul menţionat la articolul 223, în măsura în care este posibil să se verifice că sunt respectate condiţiile prevăzute pentru mărfuri echivalente;
c)titularul regimului este stabilit în afara teritoriului vamal al Uniunii, cu excepţia cazului în care se prevede altfel;
d)cerinţele prevăzute în legislaţia vamală pentru acordarea scutirii totale sau parţiale de taxe sunt îndeplinite.