Art. 223. - Art. 223: Mărfuri echivalente - Regulamentul 952/09-oct-2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii

Acte UE

Jurnalul Oficial 269L

În vigoare
Versiune de la: 12 Decembrie 2022
Art. 223: Mărfuri echivalente
(1)Mărfurile echivalente sunt mărfuri unionale depozitate, utilizate sau prelucrate în locul mărfurilor plasate sub un regim special.
În cadrul unui regim de perfecţionare pasivă, mărfurile echivalente sunt mărfuri neunionale prelucrate în locul mărfurilor unionale plasate sub regimul de perfecţionare pasivă.
Cu excepţia cazului în care există dispoziţii contrare, mărfurile echivalente au acelaşi cod de opt cifre din Nomenclatura combinată, au aceeaşi calitate comercială şi prezintă aceleaşi caracteristici tehnice ca ale mărfurilor pe care le înlocuiesc.
(2)Cu condiţia ca regimul să se deruleze corespunzător şi, în special în ceea ce priveşte supravegherea vamală, autorităţile vamale autorizează, în baza unei cereri, următoarele:
a)utilizarea mărfurilor echivalente în cadrul regimurilor de antrepozitare vamală, zone libere, destinaţie finală şi prelucrare;
b)utilizarea, în anumite cazuri, a mărfurilor echivalente în cadrul regimului de admitere temporară;
c)în cazul regimului de perfecţionare activă, exportul produselor prelucrate obţinute din mărfuri echivalente înaintea importului de mărfuri pe care le înlocuiesc;
d)în cazul perfecţionării pasive, importul produselor prelucrate obţinute din mărfuri echivalente înainte de exportul mărfurilor pe care le înlocuiesc.
Se consideră că un operator economic autorizat pentru simplificări vamale îndeplineşte condiţia asigurării derulării corespunzătoare a regimului în măsura în care activitatea aferentă utilizării mărfurilor echivalente pentru regimul vizat este luată în considerare în cadrul autorizaţiei menţionate la articolul 38 alineatul (2) litera (a).
(3)Utilizarea de mărfuri echivalente nu este autorizată în niciunul dintre cazurile următoare:
a)atunci când, în cadrul regimului de perfecţionare activă, se efectuează doar manipulări uzuale, astfel cum au fost definite la articolul 220;
b)în cazul în care o interdicţie de rambursare sau de exceptare de taxe la import se aplică mărfurilor care nu sunt originare folosite la fabricarea produselor prelucrate în cadrul regimului de perfecţionare activă pentru care dovada de origine este eliberată sau întocmită în cadrul unui regim preferenţial instituit între Uniune şi anumite ţări sau teritorii situate în afara teritoriului vamal al Uniunii sau grupuri de astfel de ţări sau teritorii;
c)în cazul în care această utilizare riscă să conducă la un avantaj tarifar nejustificat la import sau în cazul în care legislaţia Uniunii prevede astfel.
(4)În cazul menţionat la alineatul (2) litera (c) şi în măsura în care produsele prelucrate ar fi supuse unor taxe la export în cazul în care nu ar fi exportate în cadrul regimului de perfecţionare activă, titularul autorizaţiei constituie o garanţie care acoperă plata taxelor la export în cazul în care mărfurile neunionale nu sunt importate în termenul prevăzut la articolul 257 alineatul (3).