Art. 203. - Art. 203: Domeniul de aplicare şi efectul - Regulamentul 952/09-oct-2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii

Acte UE

Jurnalul Oficial 269L

În vigoare
Versiune de la: 12 Decembrie 2022
Art. 203: Domeniul de aplicare şi efectul
(1)Mărfurile neunionale care, după ce au fost exportate iniţial în calitate de mărfuri unionale în exteriorul teritoriului vamal al Uniunii, sunt reintroduse în termen de trei ani şi declarate pentru punerea în liberă circulaţie sunt scutite de taxe la import, în baza unei cereri depuse de persoana interesată.
Primul paragraf se aplică şi în cazul în care mărfurile reintroduse reprezintă numai o parte din mărfurile exportate iniţial în afara teritoriului vamal al Uniunii.
(2)Termenul de trei ani menţionat la alineatul (1) poate fi depăşit pentru a lua în considerare împrejurările speciale.
(3)În cazul în care mărfurile reintroduse au fost, anterior exportului lor de pe teritoriul vamal al Uniunii, puse în liberă circulaţie cu scutire de la import sau taxă redusă datorită destinaţiei lor finale, acestora li se acordă scutirea de taxe în conformitate cu alineatul (1) numai în măsura în care ele urmează să fie puse în liberă circulaţie pentru aceeaşi destinaţie finală.
În cazul în care destinaţia finală pentru care mărfurile respective urmează să fie puse în liberă circulaţie nu mai este aceeaşi, cuantumul taxelor la import se reduce cu cel eventual încasat la prima punere în liberă circulaţie a mărfurilor. În cazul în care cuantumul încasat la prima punere în liberă circulaţie îl depăşeşte pe cel încasat la punerea în liberă circulaţie a mărfurilor reintroduse, nu se acordă nicio rambursare.
(4)În cazul în care mărfurile unionale şi-au pierdut statutul vamal de mărfuri unionale în temeiul articolului 154 şi sunt puse în liberă circulaţie ulterior, se aplică alineatele (1), (2) şi (3).
(5)Scutirea de taxe la import nu se acordă decât cu condiţia ca mărfurile să fie reintroduse în aceeaşi stare în care au fost exportate.
(6)Scutirea de taxe la import se acordă pe baza informaţiilor din care rezultă că sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea scutirii.