Art. 119. - Art. 119: Eroarea autorităţilor competente - Regulamentul 952/09-oct-2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii
Acte UE
Jurnalul Oficial 269L
În vigoare Versiune de la: 12 Decembrie 2022
Art. 119: Eroarea autorităţilor competente
(1)În alte cazuri decât cele menţionate la articolul 116 alineatul (1) al doilea paragraf şi la articolele 117, 118 şi 120, un cuantum de taxe la import sau la export se rambursează sau se remite în cazul în care, ca urmare a unei erori a autorităţilor competente, cuantumul datoriei vamale notificate iniţial a fost inferior cuantumului de plătit, cu condiţia ca următoarele condiţii să fie îndeplinite:
a)debitorul nu ar fi putut, în mod rezonabil, să detecteze eroarea; şi
b)debitorul a acţionat cu bună-credinţă.
(2)În cazul în care condiţiile prevăzute la articolul 117 alineatul (2) nu sunt îndeplinite, rambursarea sau remiterea se acordă dacă omisiunea de a aplica rata redusă sau zero a taxelor a fost rezultatul unei erori din partea autorităţilor vamale, iar declaraţia vamală de punere în liberă circulaţie a cuprins toate datele şi a fost însoţită de toate documentele necesare pentru aplicarea ratei reduse sau zero.
(3)În cazul în care statutul preferenţial al mărfurilor este stabilit pe baza unui sistem de cooperare administrativă cu autorităţile unei ţări sau ale unui teritoriu situat în exteriorul teritoriului vamal al Uniunii, eliberarea unui certificat de către aceste autorităţi, în cazul în care acesta se dovedeşte a fi incorect, constituie o eroare care nu ar fi putut fi detectată în mod rezonabil, în sensul alineatului (1) litera (a).
Cu toate acestea, eliberarea unui certificat incorect nu constituie o eroare în cazul în care eliberarea acestui certificat rezultă dintr-o prezentare incorectă a faptelor de către exportator, cu excepţia cazului în care este evident că autorităţile emitente aveau la cunoştinţă sau trebuiau în mod rezonabil să aibă la cunoştinţă faptul că mărfurile nu corespund condiţiilor fixate pentru acordarea beneficiilor regimului preferenţial.
Debitorul este considerat a fi de bună-credinţă în cazul în care este în măsură să demonstreze că, pe parcursul operaţiunilor comerciale în cauză, a depus toate eforturile necesare pentru a garanta că toate condiţiile privind tratamentul preferenţial au fost întrunite.
Debitorul nu poate însă să invoce buna sa credinţă în cazul în care Comisia Europeană a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene un aviz indicând că existau îndoieli temeinice în legătură cu aplicarea corectă a regulii preferenţiale de către ţara sau teritoriul beneficiar.