Capitolul 2 - Tranzitul - Regulamentul 952/09-oct-2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii
Acte UE
Jurnalul Oficial 269L
În vigoare Versiune de la: 12 Decembrie 2022
CAPITOLUL 2:Tranzitul
Art. 226: Tranzitul extern
(1)Regimul de tranzit extern permite circulaţia mărfurilor neunionale de la un punct la altul al teritoriului vamal al Uniunii fără ca acestea să fie supuse:
a)taxelor la import;
b)altor taxe, conform altor dispoziţii relevante în vigoare;
c)măsurilor de politică comercială, în măsura în care acestea nu interzic introducerea mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii sau scoaterea lor din acesta.
(2)În anumite cazuri, mărfurile unionale sunt plasate sub regim de tranzit extern.
(3)Circulaţia menţionată la alineatul (1) se desfăşoară într-unul din modurile următoare:
a)sub regimul de tranzit unional extern;
b)în conformitate cu Convenţia TIR, cu condiţia ca circulaţia:
(i)să fi început sau să se termine în exteriorul teritoriului vamal al Uniunii;
(ii)să fie efectuată de la un punct la altul al teritoriului vamal al Uniunii cu traversarea unei ţări sau a unui teritoriu aflate în exteriorul teritoriului vamal al Uniunii;
c)în conformitate cu Convenţia ATA/Convenţia de la Istanbul, atunci când are loc un tranzit;
d)sub acoperirea Manifestului Rin (articolul 9 din Convenţia revizuită pentru navigaţia pe Rin);
e)sub acoperirea formularului 302 prevăzut în cadrul acordului între părţile Tratatului Atlanticului de Nord privind statutul forţelor acestora, semnat la Londra la 19 iunie 1951;
f)prin poştă, conform statutului Uniunii Poştale Universale, în cazul în care mărfurile sunt transportate de titularii drepturilor şi obligaţiilor care decurg din acest statut.
Art. 227: Tranzitul intern
(1)Regimul de tranzit intern permite, în condiţiile prevăzute la alineatul (2), circulaţia mărfurilor unionale de la un punct la altul al teritoriului vamal al Uniunii, cu traversarea unei ţări sau a unui teritoriu din exteriorul acestui teritoriu vamal, fără modificarea statutului lor vamal.
(2)Circulaţia menţionată la alineatul (1) se desfăşoară:
a)sub regimul de tranzit unional intern, cu condiţia ca o astfel de posibilitate să fie prevăzută de un acord internaţional;
b)în conformitate cu Convenţia TIR;
c)în conformitate cu Convenţia ATA/Convenţia de la Istanbul, atunci când are loc un tranzit;
d)sub acoperirea Manifestului Rin (articolul 9 din Convenţia revizuită pentru navigaţia pe Rin);
e)sub acoperirea formularului 302, astfel cum este prevăzut în cadrul acordului între părţile Tratatului Atlanticului de Nord privind statutul forţelor acestora, semnat la Londra la 19 iunie 1951;
f)prin poştă, conform statutului Uniunii Poştale Universale, în cazul în care mărfurile sunt transportate de titularii drepturilor şi obligaţiilor care decurg din acest statut.
Art. 228: Teritoriu unic în vederea tranzitului
În situaţia în care mărfurile circulă de la un punct aflat pe teritoriul vamal al Uniunii către un alt punct, în conformitate cu Convenţia TIR, cu Convenţia ATA/Convenţia de la Istanbul, sub acoperirea formularului 302 sau prin poştă, teritoriul vamal al Uniunii este, în scopul respectivului transport, considerat ca formând un singur teritoriu.
Art. 229: Excluderea persoanelor din cadrul operaţiunilor TIR
(1)În situaţia în care autorităţile vamale ale unui stat membru decid să excludă o persoană din cadrul operaţiunilor TIR în temeiul articolului 38 din Convenţia TIR, această decizie se aplică pe întregul teritoriu al Uniunii, iar carnetele TIR depuse de persoana respectivă nu trebuie acceptate de niciun birou vamal.
(2)un stat membru îşi comunică decizia menţionată la alineatul (1) împreună cu data aplicării sale celorlalte state membre şi Comisiei.
Art. 230: Destinatarul agreat în sensul TIR
Autorităţile vamale pot, în baza unei cereri, să autorizeze o persoană, denumită "destinatar agreat", să primească mărfurile expediate în conformitate cu Convenţia TIR într-un loc autorizat, astfel încât regimul să fie încheiat în conformitate cu articolul 1 litera (d) din Convenţia TIR.
Art. 231: Delegarea de competenţe
Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 284 pentru a stabili:
(a)cazurile în care mărfurile unionale sunt plasate sub regim de tranzit extern în conformitate cu articolul 226 alineatul (2);
(b)condiţiile pentru acordarea autorizaţiei menţionate la articolul 230.
Art. 232: Conferirea competenţelor de executare
Comisia stabileşte, prin intermediul actelor de punere în aplicare, normele de procedură prin care urmează să se aplice articolul 226 alineatul (3) literele (b) - (f) şi articolul 227 alineatul (2) literele (b) - (f) pe teritoriul vamal al Uniunii, luând în considerare necesităţile Uniunii.
Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 285 alineatul (4).
Art. 233: Obligaţiile titularului regimului de tranzit unional şi ale transportatorului sau destinatarului mărfurilor care circulă sub regimul de tranzit unional
(1)Titularul regimului de tranzit unional are următoarele responsabilităţi:
a)prezentarea mărfurilor intacte şi a informaţiilor solicitate la biroul vamal de destinaţie în termenul prevăzut şi cu îndeplinirea măsurilor luate de către autorităţile vamale în vederea asigurării identificării acestora;
b)respectarea dispoziţiilor vamale privind regimul respectiv;
c)în cazul în care nu există dispoziţii contrare în legislaţia vamală, constituirea unei garanţii pentru asigurarea plăţii cuantumului taxelor la import sau la export corespunzător oricărei datorii vamale sau a altor taxe, conform altor dispoziţii relevante, care pot lua naştere în raport cu mărfurile.
(2)Obligaţiile titularului regimului sunt îndeplinite şi regimul de tranzit se încheie în momentul în care mărfurile plasate sub regim şi informaţiile solicitate sunt prezentate biroului vamal de destinaţie conform legislaţiei vamale.
(3)Transportatorul sau destinatarul mărfurilor care le acceptă cunoscând faptul că acestea circulă sub un regim de tranzit unional este, de asemenea, responsabil de a le prezenta intacte la biroul vamal de destinaţie în termenul prevăzut şi de a îndeplini măsurile de identificare luate de către autorităţile vamale.
(4)Autorităţile vamale pot, în baza unei solicitări, să acorde autorizaţia de a utiliza oricare dintre următoarele simplificări cu privire la plasarea mărfurilor sub regimul de tranzit unional sau la încheierea acestui regim:
a)statutul de expeditor agreat, care permite titularului autorizaţiei să plaseze mărfurile sub regimul de tranzit unional fără a le prezenta în vamă;
b)statutul de destinatar agreat, care permite titularului autorizaţiei să primească mărfurile care circulă sub regimul de tranzit unional într-un loc autorizat pentru a încheia regimul în conformitate cu articolul 233 alineatul (2);
c)utilizarea unor sigilii speciale, în cazul în care este necesară sigilarea pentru a asigura identificarea mărfurilor plasate sub regimul de tranzit unional;
d)utilizarea unei declaraţii vamale cu cerinţe reduse privind datele pentru a plasa mărfurile sub regimul de tranzit unional;
e)utilizarea unui document electronic de transport ca declaraţie vamală pentru a plasa mărfurile sub regimul de tranzit unional, cu condiţia ca acesta să conţină datele unei astfel de declaraţii şi ca respectivele date să fie disponibile pentru autorităţile vamale la plecare şi la destinaţie pentru a permite supravegherea vamală a mărfurilor şi descărcarea regimului.
Art. 234: Mărfurile care traversează o ţară sau un teritoriu din exteriorul teritoriului vamal al Uniunii sub regimul de tranzit unional extern
(1)Regimul de tranzit unional extern se aplică mărfurilor care traversează o ţară sau un teritoriu din afara teritoriului vamal al Uniunii, dacă una dintre condiţiile următoare este îndeplinită:
a)această posibilitate este prevăzută de un acord internaţional;
b)traversarea ţării sau teritoriului respectiv se efectuează sub acoperirea unui document de transport unic întocmit pe teritoriul vamal al Uniunii.
(2)În cazul menţionat la alineatul (1) litera (b), efectul regimului de tranzit unional extern este suspendat pe perioada în care mărfurile se află în afara teritoriului vamal al Uniunii.
Art. 235: Delegarea de competenţe
Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 284 pentru a stabili condiţiile de acordare a autorizaţiilor menţionate la articolul 233 alineatul (4).
Art. 236: Conferirea competenţelor de executare
Comisia stabileşte, prin intermediul actelor de punere în aplicare, normele de procedură referitoare la:
(a)plasarea mărfurilor sub regimul de tranzit unional şi încheierea respectivului regim;
(b)utilizarea simplificărilor menţionate la articolul 233 alineatul (4);
(c)supravegherea vamală a mărfurilor care traversează o ţară sau un teritoriu din exteriorul teritoriului vamal al Uniunii sub regimul de tranzit unional extern, prevăzută la articolul 234.
Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 285 alineatul (4).