Secţiunea 1 - Verificarea - Regulamentul 952/09-oct-2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii

Acte UE

Jurnalul Oficial 269L

În vigoare
Versiune de la: 12 Decembrie 2022
Secţiunea 1:Verificarea
Art. 188: Verificarea unei declaraţii vamale
În scopul verificării corectitudinii datelor conţinute în declaraţia vamală acceptată, autorităţile vamale pot:
(a)să examineze declaraţia şi documentele justificative;
(b)să solicite declarantului furnizarea altor documente;
(c)să verifice mărfurile;
(d)să preleveze eşantioane în vederea analizei sau examinării aprofundate a mărfurilor.
Art. 189: Examinarea mărfurilor şi prelevarea de eşantioane
(1)Transportul mărfurilor spre locurile în care se procedează la verificarea lor, respectiv, dacă este cazul, la prelevarea de eşantioane şi toate manipulările necesare pentru a permite această verificare sau prelevare se efectuează de către declarant sau sub responsabilitatea acestuia. Cheltuielile care rezultă sunt suportate de către declarant.
(2)Declarantul are dreptul să asiste sau să fie reprezentat la verificarea mărfurilor sau la prelevarea de eşantioane. În cazul în care autorităţile vamale au motive temeinice, acestea pot solicita declarantului să asiste sau să fie reprezentat la verificarea mărfurilor sau la prelevarea de eşantioane, sau să le furnizeze asistenţa necesară pentru facilitarea verificării mărfurilor sau a prelevării de eşantioane menţionate mai sus.
(3)În cazul în care prelevările de eşantioane se efectuează conform dispoziţiilor în vigoare, autorităţile vamale nu datorează nicio indemnizaţie, dar suportă costurile de analiză sau de control.
Art. 190: Examinarea parţială a mărfurilor şi prelevarea de eşantioane
(1)În cazul în care verificarea nu se efectuează decât asupra unei părţi din mărfurile acoperite de declaraţia vamală sau în cazul în care se procedează la prelevarea de eşantioane, rezultatele acestei verificări parţiale sau ale analizei sau controlului eşantioanelor sunt valabile pentru toate mărfurile acoperite de aceeaşi declaraţie.
Cu toate acestea, declarantul poate solicita o verificare a mărfurilor sau o prelevare de eşantioane suplimentară, în cazul în care estimează că rezultatele verificării parţiale sau ale analizei sau examinarea eşantioanelor nu sunt valabile pentru restul mărfurilor declarate. Cererea este acceptată cu condiţia ca mărfurile să nu fi primit liberul de vamă sau, în cazul în care acesta a fost acordat, ca declarantul să demonstreze că acestea nu au fost modificate în niciun fel.
(2)În sensul alineatului (1), în cazul în care o declaraţie vamală acoperă mărfuri care se încadrează la două sau mai multe articole, datele referitoare la mărfurile încadrate la fiecare articol sunt considerate a fi declaraţii separate.
Art. 191: Rezultatele verificării
(1)Rezultatele verificării declaraţiei vamale se utilizează drept bază pentru aplicarea dispoziţiilor privind regimul vamal sub care au fost plasate mărfurile.
(2)În cazul în care nu s-a procedat la verificarea declaraţiei vamale, alineatul (1) se aplică în conformitate cu datele din declaraţia respectivă.
(3)Rezultatele verificării efectuate de autorităţile vamale au aceeaşi forţă probatorie pe întreg teritoriul vamal al Uniunii.
Art. 192: Măsurile de identificare
(1)Autorităţile vamale sau, după caz, operatorii economici autorizaţi în acest sens de către autorităţile vamale iau măsurile necesare de identificare a mărfurilor, în cazul în care identificarea este necesară pentru garantarea respectării dispoziţiilor privind regimul vamal pentru care mărfurile respective au fost declarate.
Aceste măsuri de identificare au aceleaşi efecte juridice pe întreg teritoriul vamal al Uniunii.
(2)Mijloacele de identificare aplicate mărfurilor, ambalajului sau mijloacelor de transport nu pot fi înlăturate sau distruse decât de autorităţile vamale sau, în cazul în sunt autorizaţi de către autorităţile vamale, de către operatorii economici, cu excepţia cazului în care, în urma unui caz fortuit sau de forţă majoră, înlăturarea sau distrugerea acestora este indispensabilă pentru a asigura protecţia mărfurilor sau a mijloacelor de transport.
Art. 193: Conferirea competenţelor de executare
Comisia stabileşte, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, măsuri privind verificarea declaraţiilor vamale, verificarea mărfurilor şi prelevarea de eşantioane şi rezultatele acestor verificări.
Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 285 alineatul (4).