Art. 47. - Art. 47: Modificarea Regulamentului (CE) nr. 2679/98 - Regulamentul 2747/09-oct-2024 de instituire a unui cadru de măsuri privind situaţiile de urgenţă pe piaţa internă şi rezilienţa pieţei interne şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2679/98 al Consiliului (Regulamentul privind situaţiile de urgenţă pe piaţa internă şi rezilienţa pieţei interne)

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 8 Noiembrie 2024
Art. 47: Modificarea Regulamentului (CE) nr. 2679/98
Regulamentul (CE) nr. 2679/98 se modifică după cum urmează:
1.Articolul 2 se înlocuieşte cu următorul text:
"Articolul 2
Prezentul regulament nu afectează în niciun fel exercitarea drepturilor fundamentale, astfel cum sunt recunoscute în statele membre şi la nivelul Uniunii, inclusiv dreptul sau libertatea de a intra în grevă sau de a întreprinde alte acţiuni care ţin de sistemele specifice de relaţii de muncă din statele membre, în conformitate cu dreptul intern sau practicile naţionale. Aceasta nu aduce atingere dreptului lucrătorilor şi angajatorilor, în conformitate cu dreptul sau practicile naţionale, de a negocia şi de a încheia convenţii colective şi, în caz de conflicte de interese, de a întreprinde acţiuni colective pentru a-şi apăra interesele, inclusiv dreptul la grevă."
2.Se adaugă următorul articol:
"- Articolul 5a
(1)Atunci când regimul de urgenţă pe piaţa internă în sensul articolului 3 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2024/2747 al Parlamentului European şi al Consiliului (*1) a fost activat în conformitate cu articolul 18 din regulamentul respectiv, articolele 3, 4 şi 5 din prezentul regulament încetează să se aplice în ceea ce priveşte bunurile relevante în situaţii de criză enumerate într-un act de punere în aplicare adoptat în conformitate cu articolul 18 alineatul (4) din regulamentul respectiv pe durata regimului de urgenţă pe piaţa internă.
(*1)Regulamentul (UE) 2024/2747 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 octombrie 2024 de instituire a unui cadru de măsuri privind situaţiile de urgenţă pe piaţa internă şi rezilienţa pieţei interne şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2679/98 al Consiliului (Regulamentul privind situaţiile de urgenţă pe piaţa internă şi rezilienţa pieţei interne) (JO L, 2024/2747, 8.11.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/2747/oj).
(2)În cazul în care se aplică alineatul (1) din prezentul articol, obligaţiile care decurg din prezentul regulament înainte de activarea regimului de urgenţă pe piaţa internă în conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/2747 nu sunt afectate."