Art. 14. - Art. 14: Criteriile de activare - Regulamentul 2747/09-oct-2024 de instituire a unui cadru de măsuri privind situaţiile de urgenţă pe piaţa internă şi rezilienţa pieţei interne şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2679/98 al Consiliului (Regulamentul privind situaţiile de urgenţă pe piaţa internă şi rezilienţa pieţei interne)

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 8 Noiembrie 2024
Art. 14: Criteriile de activare
(1)În cazul în care, luând în considerare avizul emis de Comitetul pentru situaţii de urgenţă şi rezilienţă pe piaţa internă Comisia consideră că sunt îndeplinite condiţiile menţionate la articolul 3 punctul 2, aceasta propune Consiliului să activeze regimul de vigilenţă pe piaţa internă. Consiliul poate activa regimul de vigilenţă pe piaţa internă prin intermediul unui act de punere în aplicare al Consiliului. Durata perioadei de activare se precizează în actul de punere în aplicare şi nu depăşeşte şase luni. Actul de punere în aplicare conţine următoarele:
a)o evaluare a impactului potenţial al crizei asupra liberei circulaţii pe piaţa internă a mărfurilor, a serviciilor şi a persoanelor, inclusiv a lucrătorilor, şi asupra lanţurilor de aprovizionare ale pieţei interne;
b)o listă a bunurilor şi serviciilor de importanţă critică vizate; şi
c)măsurile de vigilenţă care urmează să fie luate, inclusiv justificarea necesităţii şi proporţionalităţii măsurilor respective.
(2)Atunci când evaluează dacă au fost îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 3 punctul 2 pentru a putea stabili necesitatea activării regimului de vigilenţă pe piaţa internă, Comisia şi Consiliul iau în considerare cel puţin următoarele criterii:
a)intervalul de timp preconizat înainte ca pericolul de criză să se materializeze într-un regim de urgenţă pe piaţa internă;
b)numărul sau poziţia pe piaţă a operatorilor economici care pot fi afectaţi de criză;
c)măsura în care pot fi afectate de criză bunurile şi serviciile de importanţă critică; şi
d)zona geografică preconizată a fi afectată de criză, în special impactul asupra regiunilor de frontieră şi a regiunilor ultraperiferice.