Nou Regulamentul 2513/11-dec-2025 privind autorizarea complexului cupru(II)-betaină ca aditiv în hrana tuturor speciilor de animale

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 12 Decembrie 2025
Regulamentul 2513/11-dec-2025 privind autorizarea complexului cupru(II)-betaină ca aditiv în hrana tuturor speciilor de animale
Dată act: 11-dec-2025
Emitent: Comisia Europeana
(Text cu relevanţă pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor (1), în special articolul 9 alineatul (2),
(1)JO L 268, 18.10.2003, p. 29, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2003/1831/oj.
Întrucât:
(1)Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinaţi hranei animalelor, precum şi motivele şi procedurile de acordare a acestei autorizaţii.
(2)În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost depusă o cerere de autorizare pentru complexul cupru(II)-betaină. Cererea a fost însoţită de informaţiile şi de documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
(3)Cererea priveşte autorizarea complexului cupru(II)-betaină ca aditiv pentru hrana tuturor speciilor de animale, solicitând ca aditivul respectiv să fie clasificat în categoria "aditivi nutriţionali" şi în grupa funcţională "compuşi de oligoelemente".
(4)În avizul său din 11 ianuarie 2023 (2), Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară ("autoritatea") a concluzionat că, în condiţiile de utilizare propuse, complexul de cupru(II)-betaină este sigur pentru toate speciile de animale, cât şi pentru consumatori. În ceea ce priveşte mediul, autoritatea a concluzionat că, la nivelurile de utilizare propuse, substanţa este considerată sigură pentru speciile terestre şi pentru sistemele de acvacultură terestră. Datele disponibile nu au permis formularea unei concluzii cu privire la siguranţa aditivului pentru sedimentele marine atunci când substanţa respectivă este utilizată în cuştile pentru maricultură. Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că este probabilă expunerea la aditiv prin inhalare. Aditivul este iritant pentru ochi şi neiritant pentru piele. Aditivul este considerat sensibilizant pentru piele şi pentru căile respiratorii, din cauza prezenţei nichelului. Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că, pe baza datelor disponibile, eficacitatea aditivului nu poate fi demonstrată. În cel de al doilea aviz din 15 noiembrie 2023 (3), autoritatea a concluzionat că utilizarea aditivului în condiţiile de utilizare propuse în acvacultura marină nu prezintă un risc pentru compartimentul sedimentelor marine. Autoritatea a reiterat concluzia sa anterioară, potrivit căreia, pe baza datelor disponibile, eficacitatea aditivului nu poate fi demonstrată. În cel de al treilea aviz din 6 mai 2025 (4), autoritatea a concluzionat că aditivul este eficace ca sursă de cupru pentru toate speciile de animale. Autoritatea nu a considerat necesară prevederea unor cerinţe specifice de monitorizare după introducerea pe piaţă. În plus, autoritatea a verificat raportul referitor la metoda de analiză a aditivului din hrana pentru animale, transmis de laboratorul de referinţă înfiinţat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
(2)EFSA Journal, 2023;21(2):7817, https://doi.org/10.2903/j.efsa.2023.7817.
(3)EFSA Journal, 2023;21:e8460, https://doi.org/10.2903/j.efsa.2023.8460.
(4)EFSA Journal, 2025;23:e9469, https://doi.org/10.2903/j.efsa.2025.9469.
(5)Având în vedere cele de mai sus, Comisia este de părere că complexul cupru(II)-betaină îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecinţă, utilizarea substanţei respective trebuie autorizată pentru toate speciile de animale. În plus, Comisia consideră că este necesar să fie luate măsuri de protecţie adecvate pentru a se preveni efectele adverse asupra sănătăţii utilizatorilor aditivului.
(6)Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare şi hrană pentru animale,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
-****-
Art. 1: Autorizarea
Substanţa menţionată în anexă, aparţinând categoriei "aditivi nutriţionali" şi grupei funcţionale "compuşi de oligo-elemente", este autorizată ca aditiv în hrana animalelor, în condiţiile prevăzute în anexa respectivă.
Art. 2: Intrare în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.
-****-
Adoptat la Bruxelles, 11 decembrie 2025.

Pentru Comisie

Preşedinta

Ursula VON DER LEYEN

ANEXĂ:

Numărul de identificare al aditivului

Denumirea aditivului

Compoziţia, formula chimică, descrierea, metoda analitică

Specia sau categoria de animale

Vârsta maximă

Conţinutul minim

Conţinutul maxim

Alte dispoziţii

Sfârşitul perioadei de autorizare

Conţinutul de element (Cu) în mg/kg de hrană completă pentru animale cu un conţinut de umiditate de 12 %

Categoria: aditivi nutriţionali. Grupa funcţională: compuşi de oligoelemente

3b416

Complex cupru(II)-betaină

Compoziţia aditivului

Complex de betaină de cupru cu un conţinut minim de cupru de 19 % şi un conţinut minim de betaină de 36 %

Nichel: maxim 77 mg/kg

Formă solidă

----------------------------------------------------

Caracterizarea substanţelor active

Nume: catena-[diaqua-sulfato-2-(trimetilamoniu)acetat-cupru(II)]

Formula chimică: [Cu(H2O)2[(CH3)3NCH2COO)(SO4)]n

Specificaţii

Cupru: minimum 19 %;

Betaină: minimum 36 %;

Sulf: 9 %-12 %;

Umiditate: maximum 5 %.

Metode de analiză (1)

Pentru cuantificarea cuprului total în aditivul pentru hrana animalelor:

- spectrometrie de emisie atomică cu plasmă cuplată inductiv, ICP-AES (EN 15621 sau EN 15510) sau

- spectrometrie de absorbţie atomică, AAS (ISO 6869).

Pentru cuantificarea cuprului total în preamestecuri:

- spectrometrie de emisie atomică cu plasmă cuplată inductiv, ICP-AES (EN 15621 sau EN 15510) sau

- spectrometrie de absorbţie atomică, AAS (ISO 6869) sau

- spectrometrie de masă cu plasmă cuplată inductiv, ICP-MS (EN 17053).

Pentru cuantificarea cuprului total în hrana combinată pentru animale:

- spectrometrie de emisie atomică cu plasmă cuplată inductiv, ICP-AES (EN 15621 sau EN 15510) sau

- spectrometrie de absorbţie atomică, AAS [Regulamentul (CE) nr. 152/2009 al Comisiei (anexa IV-C) sau ISO 6869] sau

- spectrometrie de masă cu plasmă cuplată inductiv, ICP-MS (EN 17053).

Pentru cuantificarea betainei în aditivul destinat hranei animalelor:

- cromatografie de înaltă performanţă în fază lichidă cu detector de indice de refracţie (HPLC-RI).

Pentru cuantificarea sulfului şi sulfatului în aditivul destinat hranei animalelor:

- spectrometrie de emisie atomică cu plasmă cuplată inductiv, ICP-AES (EN 15621).

Pentru dovedirea formării complexului cupru(II)-betaină:

- Difracţie de raze X pentru pulberi (XRD).

Bovine

Înainte de începerea rumegării

15

1. Aditivul se încorporează în hrana pentru animale sub formă de preamestec.

2. În etichetare trebuie incluse următoarele informaţii:

- În cazul hranei destinate ovinelor, dacă nivelul de cupru depăşeşte 10 mg/kg: "Nivelul de cupru din această hrană pentru animale poate cauza intoxicaţie la anumite rase de ovine."

- În cazul hranei destinate bovinelor după începerea rumegării, dacă nivelul de cupru este mai mic de 20 mg/kg: "Nivelul de cupru din această hrană pentru animale poate cauza deficit de cupru la vitele care pasc pe păşuni cu conţinuturi mari de molibden sau de sulf."

3. Utilizatorii aditivului şi ai preamestecurilor, operatorii din sectorul hranei pentru animale stabilesc proceduri operaţionale şi măsuri organizaţionale adecvate pentru a contracara riscurile potenţiale în caz de expunere prin inhalare, de contact cu pielea sau de contact cu ochii, în special din cauza conţinutului de nichel. În cazul în care riscurile respective nu pot fi eliminate prin aceste proceduri şi măsuri, aditivul şi preamestecurile se utilizează cu echipament individual de protecţie corespunzător, inclusiv cu echipamente de protecţie pentru ochi, piele şi căi respiratorii.

1 ianuarie 2036

Alte bovine

30

Ovine

15

Caprine

35

Purcei de lapte şi înţărcaţi

Până la 4 săptămâni după înţărcare

150

Purcei

Începând cu a 5-a săptămână după înţărcare până la 8 săptămâni după

înţărcare

100

Crustacee

50

Alte specii şi categorii de animale

25

(1) Detalii ale metodelor analitice sunt disponibile la următoarea adresă a Laboratorului de referinţă: https://joint-research-centre.ec.europa.eu/eurl-fa-eurl-feed-additives/eurl-fa-authorisation/eurl-fa-evaluation-reports_ro.

Publicat în Jurnalul Oficial seria L din data de 12 decembrie 2025