Art. 17. - Art. 17: Recunoaşterea sistemelor de certificare - Regulamentul 2358/20-nov-2025 de stabilire a normelor privind sistemele de certificare, organismele de certificare şi auditurile în temeiul Regulamentului (UE) 2024/3012 al Parlamentului European şi al Consiliului
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare Versiune de la: 21 Noiembrie 2025
Art. 17: Recunoaşterea sistemelor de certificare
(1)Numai sistemele de certificare care respectă normele prevăzute în Regulamentul (UE) 2024/3012, metodologiile de certificare relevante şi cerinţele prevăzute în prezentul regulament sunt eligibile pentru a fi recunoscute de Comisie.
(2)Un sistem de certificare trebuie să includă următoarele informaţii în cererea sa de recunoaştere:
a)numele, adresa şi datele de contact;
b)o prezentare generală a sferei de aplicare şi a activităţilor preconizate ale sistemului de certificare;
c)trimiterea la metodologia sau metodologiile de certificare pentru care sistemul de certificare solicită recunoaşterea;
d)normele şi procedurile care demonstrează conformitatea cu metodologia sau metodologiile de certificare relevante pentru care sistemul solicită recunoaşterea;
e)normele şi procedurile care demonstrează conformitatea cu cerinţele prevăzute în prezentul regulament.
(3)Comisia evaluează numai cererile complete. Dacă este necesar, Comisia solicită informaţii suplimentare din partea sistemului de certificare relevant. Rezultatele evaluării se consemnează într-un raport de evaluare tehnică.
(4)Ca parte a evaluării generale a sistemelor de certificare, după consultarea Cooperării Europene pentru Acreditare, Comisia evaluează, de asemenea, dacă normele şi protocoalele sistemelor de certificare sunt adecvate pentru acreditarea organismelor de certificare în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) din prezentul regulament. Concluzia acestei evaluări trebuie să fie inclusă în raportul de evaluare tehnică menţionat la alineatul (3) de la prezentul articol.
(5)Comisia poate decide să prelungească valabilitatea deciziei de recunoaştere adoptate în temeiul articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2024/3012, la cererea sistemului de certificare.
(6)Sistemele de certificare trebuie să notifice fără întârziere Comisiei orice modificare substanţială a sistemului care ar putea afecta rezultatul evaluării care stă la baza deciziei de recunoaştere. Modificările substanţiale includ, dar nu se limitează la următoarele elemente:
a)modificări ale metodologiilor de certificare relevante utilizate de sistemul de certificare;
b)extinderea sferei de aplicare a sistemului de certificare dincolo de ceea ce este descris în decizia de recunoaştere;
c)modificări faţă de cerinţele stabilite în prezentul regulament.