Art. 2. - Art. 2: Definiţii - Regulamentul 2347/21-nov-2025 privind taxele şi tarifele percepute de Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei şi de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/2153

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 24 Noiembrie 2025
Art. 2: Definiţii
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:
1."taxe" înseamnă sumele percepute de agenţie şi care trebuie plătite de solicitanţi pentru sarcinile de certificare;
2."tarife" înseamnă sumele percepute de agenţie pentru serviciile furnizate, altele decât sarcinile de certificare;
3."sarcină de certificare" înseamnă orice activitate efectuată de agenţie, direct sau indirect, în scopul eliberării, menţinerii sau modificării certificatelor şi al înregistrării, menţinerii şi modificării declaraţiilor în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1139 [şi cu actele delegate şi de punere în aplicare adoptate în temeiul regulamentului respectiv];
4."serviciu" înseamnă orice activitate efectuată de agenţie, alta decât sarcinile de certificare, inclusiv furnizarea de bunuri sau furnizarea de consultanţă tehnică;
5."solicitant" înseamnă orice persoană fizică sau juridică care solicită agenţiei executarea unei sarcini de certificare sau furnizarea unui serviciu;
6."ciclu de facturare" înseamnă perioada de 12 luni care se aplică proiectelor multianuale şi sarcinilor de supraveghere, care începe:
(a)în cazul taxelor şi al tarifelor enumerate în partea I tabelele 1-6 din anexă, la data primirii cererii;
(b)în cazul taxelor de autorizare enumerate în partea I tabelul 7A din anexă, la data primirii cererii;
(c)în cazul taxelor de monitorizare enumerate în partea I tabelul 7A din anexă, la data eliberării certificatului;
(d)în cazul taxelor enumerate în partea I tabelul 8 din anexă, la data de 1 iunie următoare eliberării certificatului;
(e)în cazul taxelor de aprobare enumerate în partea I tabelele 9A-22 din anexă, la data primirii cererii;
(f)în cazul taxelor de supraveghere enumerate în partea I tabelele 9A-22 din anexă, la data eliberării certificatului;
(g)în cazul taxelor de pregătire a transferului enumerate în partea I tabelele 16A, 17A, 19A şi 20A din anexă, la data eliberării certificatului;
(h)în cazul tarifelor de eliberare enumerate în partea I tabelul 23 din anexă, la data primirii cererii;
(i)în cazul tarifelor de reînnoire enumerate în partea I tabelul 23 din anexă, la data de 1 februarie următoare eliberării certificatului;
(j)în cazul tarifelor de abonare enumerate în partea I tabelul 24 din anexă, la data acordării accesului la platformă;
(k)în cazul cererilor care fac obiectul unei iniţieri amânate, astfel cum se menţionează la articolul 10 alineatul (4), la data la care agenţia iniţiază îndeplinirea sarcinilor asociate cererii respective;
7."specificaţie de certificare" ("CS") înseamnă o specificaţie de certificare adoptată în temeiul articolului 76 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2018/1139 şi publicată pe site-ul web al agenţiei;
8."VTOL" înseamnă giravioane sau orice alte aeronave mai grele decât aerul care au capacitatea de decolare pe verticală şi/sau de aterizare pe verticală;
9."HTOL" înseamnă orice aeronave mai grele decât aerul care nu sunt VTOL;
10."VTOL mari" înseamnă giravioane CS-29 şi CS-27 de categorie A;
11."VTOL mici" înseamnă giravioane CS-27 cu o greutate maximă la decolare (MTOW) mai mică de 3 175 kg şi limitate la 4 locuri, inclusiv pilotul;
12."VTOL medii" înseamnă alte giravioane CS-27;
13."VTOL foarte uşoare" înseamnă giravioane de concepţie simplă cu MTOW sub 600 kg, limitate la 2 locuri, inclusiv pilotul, care nu sunt acţionate de motoare cu turbină şi/sau motoare-rachetă şi limitate la operaţiuni VFR pe timp de zi;
14."giravion" înseamnă o aeronavă acţionată de motor, mai grea decât aerul, a cărei sustentaţie depinde în principal de portanţa generată de maximum două rotoare;
15."aeronavă capabilă de VTOL" sau "VCA" înseamnă o aeronavă acţionată de un motor, mai grea decât aerul, alta decât un avion sau un giravion, capabilă să efectueze decolări şi aterizări verticale cu ajutorul unor unităţi de portanţă şi propulsie utilizate pentru a asigura sustentaţia în timpul decolării şi aterizării;
16."aeronave de înaltă performanţă din categoria de greutate de până la 5 700 kg" înseamnă avioanele cu un MMO (numărul Mach maxim de zbor) mai mare de 0,6 şi/sau cu o altitudine maximă de operare de peste 25 000 ft.;
17."dirijabile mici" înseamnă:
(a)toate dirijabilele cu aer cald, indiferent de dimensiunea acestora;
(b)dirijabile cu gaz cu un volum de până la 2 000 m3;
18."dirijabile medii" înseamnă dirijabile cu gaz cu un volum cuprins între 2 000 m3şi 20 000 m3;
19."dirijabile mari" înseamnă dirijabile cu gaz cu un volum de peste 20 000 m3.