Art. 2. - Regulamentul 2257/29-sept-2025 privind repartizarea posibilităţilor de pescuit prevăzute de Protocolul privind punerea în aplicare a Acordului de parteneriat în sectorul pescuitului dintre Republica Democratică Săo Tomé şi Principe şi Comunitatea Europeană (2025-2029)

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 6 Noiembrie 2025
Art. 2
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 6 octombrie 2025.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.