Nou Protocolul 2393/13-oct-2025 de modificare a Acordului dintre Uniunea Europeană şi Principatul Monaco privind schimbul de informaţii referitoare la conturile financiare pentru îmbunătăţirea respectării obligaţiilor fiscale la nivel internaţional în conformitate cu Standardul pentru schimbul automat de informaţii referitoare la conturile financiare în materie fiscală elaborat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE)

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 20 Noiembrie 2025
Protocolul 2393/13-oct-2025 de modificare a Acordului dintre Uniunea Europeană şi Principatul Monaco privind schimbul de informaţii referitoare la conturile financiare pentru îmbunătăţirea respectării obligaţiilor fiscale la nivel internaţional în conformitate cu Standardul pentru schimbul automat de informaţii referitoare la conturile financiare în materie fiscală elaborat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE)
Dată act: 13-oct-2025
Emitent: Uniunea Europeana
UNIUNEA EUROPEANĂ
şi
PRINCIPATUL MONACO,
ambele denumite în continuare, individual, "parte contractantă" şi, împreună, "părţi contractante",
ÎNTRUCÂT părţile contractante au o relaţie strânsă şi de lungă durată în ceea ce priveşte asistenţa reciprocă în domeniul fiscal, care a constat iniţial în aplicarea unor măsuri echivalente cu cele prevăzute de Directiva 2003/48/CE a Consiliului (1) şi care a fost ulterior dezvoltată în Acordul dintre Uniunea Europeană şi Principatul Monaco privind schimbul de informaţii referitoare la conturile financiare pentru îmbunătăţirea respectării obligaţiilor fiscale internaţionale în conformitate cu Standardul pentru schimbul automat de informaţii referitoare la conturile financiare în materie fiscală elaborat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) (2) (denumit în continuare "acordul"), astfel cum a fost modificat prin Protocolul de modificare a Acordului dintre Comunitatea Europeană şi Principatul Monaco de stabilire a unor măsuri echivalente cu cele prevăzute de Directiva 2003/48/CE a Consiliului (3), pe baza schimbului automat reciproc de informaţii prin punerea în aplicare a Standardului pentru schimbul automat de informaţii referitoare la conturile financiare în materie fiscală al OCDE (denumit în continuare "standardul global"),
(1)Directiva 2003/48/CE a Consiliului din 3 iunie 2003 privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plăţilor de dobânzi (JO L 157, 26.6.2003, p. 38, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2003/48/oj).
(2)JO L 19, 21.1.2005, p. 55, ELI: http://data.europa.eu/eli/agree_internation/2005/44(1)/oj.
(3)JO L 225, 19.8.2016, p. 3, ELI: http://data.europa.eu/eli/prot/2016/1392/oj.
ÎNTRUCÂT, în urma primei revizuiri cuprinzătoare a standardului global de către OCDE, modificările aduse standardului global au fost aprobate de Comitetul pentru afaceri fiscale al OCDE în august 2022 şi au fost adoptate de Consiliul OCDE la 8 iunie 2023 prin intermediul Recomandării revizuite privind standardele internaţionale pentru schimbul automat de informaţii în domeniul fiscal ("actualizarea standardului global"),
ÎNTRUCÂT revizuirea cuprinzătoare efectuată de OCDE a identificat complexitatea tot mai mare a instrumentelor financiare, precum şi apariţia şi utilizarea unor noi tipuri de active digitale, şi a recunoscut necesitatea adaptării standardului global pentru a asigura respectarea deplină şi efectivă a obligaţiilor fiscale,
ÎNTRUCÂT actualizarea standardului global a extins domeniul de aplicare al raportării, incluzând noi produse financiare digitale, cum ar fi Produsele de Monedă Electronică Specificate sau Monedele Digitale Emise de Băncile Centrale oferind alternative credibile la conturile financiare tradiţionale, care fac deja obiectul raportării în conformitate cu standardul global,
ÎNTRUCÂT noul Cadru de raportare privind Criptoactivele al OCDE (denumit în continuare "CARF"), care a fost introdus în paralel cu actualizarea standardului global, serveşte drept mecanism complementar la nivel mondial şi este conceput special pentru a aborda dezvoltarea şi creşterea rapidă a pieţei Criptoactivelor,
ÎNTRUCÂT s-a considerat imperativ să se asigure o interacţiune eficientă între aceste două cadre, în special pentru a limita cazurile de dublă raportare, prin: (i) excluderea Produselor de Monedă Electronică Specificate şi a Monedelor Digitale Emise de Banca Centrală din domeniul de aplicare al CARF, dat fiind că ele sunt reglementate de standardul global actualizat; (ii) considerarea Criptoactivelor care intră sub incidenţa standardului global actualizat drept Active Financiare în scopul raportării Conturilor de custodie, a Titlurilor de capital sau a Dobânzilor Debitoare în Entităţi de investiţii (cu excepţia cazurilor de furnizare de servicii care efectuează tranzacţii de schimb pentru sau în numele clienţilor, care sunt reglementate de CARF), a investiţiilor indirecte în Criptoactive prin intermediul altor produse financiare tradiţionale, sau a produselor financiare tradiţionale emise sub formă de Criptoactive; şi (iii) prevederea unei dispoziţii opţionale pentru Instituţiile Financiare Raportoare, potrivit căreia acestea încetează să raporteze încasările brute pentru activele care sunt clasificate drept Criptoactive în ambele cadre, atunci când aceste informaţii sunt raportate în temeiul CARF, dar continuă să raporteze în temeiul standardului global toate celelalte informaţii, cum ar fi soldul contului,
ÎNTRUCÂT CARF a fost pus în aplicare în Uniunea Europeană prin Directiva (UE) 2023/2226 a Consiliului (4), care a modificat Directiva 2011/16/UE a Consiliului (5), dispoziţiile respective aplicându-se de la 1 ianuarie 2026,
(4)Directiva (UE) 2023/2226 a Consiliului din 17 octombrie 2023 de modificare a Directivei 2011/16/UE privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal (JO L, 2023/2226, 24.10.2023, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2023/2226/oj).
(5)Directiva 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal şi de abrogare a Directivei 77/799/CEE (JO L 64, 11.3.2011, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2011/16/oj).
ÎNTRUCÂT, în etapa de faţă, Principatul Monaco nu a fost identificat de Forumul mondial al OCDE privind transparenţa şi schimburile de informaţii în scopuri fiscale (denumit în continuare "Forumul mondial") ca fiind o jurisdicţie relevantă pentru punerea în aplicare a CARF, dar rămâne pregătit să ia toate măsurile necesare pentru a pune în aplicare şi a aplica CARF într-un mod accelerat atunci când Forumul mondial va considera că Monaco este o astfel de jurisdicţie,
ÎNTRUCÂT, pentru a limita cazurile de dublă raportare, atunci când Principatul Monaco pune în aplicare CARF în ceea ce priveşte statele membre, părţile contractante trebuie să facă distincţie între domeniul de aplicare al acordului, cel al CARF (pentru Principatul Monaco) şi cel al Directivei (UE) 2023/2226 (pentru statele membre ale UE), într-un mod consecvent cu distincţia dintre domeniul de aplicare ale standardul global actualizat şi cel al CARF,
ÎNTRUCÂT, pentru a îmbunătăţi fiabilitatea şi utilizarea informaţiilor care fac obiectul schimburilor, actualizarea standardului global introduce cerinţe de raportare mai detaliate şi proceduri de diligenţă consolidate,
ÎNTRUCÂT actualizarea standardului global adaugă o nouă categorie, "Cont exclus", pentru conturile de contribuţie de capital şi un prag de minimis pentru raportarea Conturilor de depozit care deţin Produse de Monedă Electronică Specificate,
ÎNTRUCÂT, pentru statele membre, Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului (6) stabileşte norme specifice de protecţie a datelor în Uniunea Europeană, care se aplică şi schimburilor de informaţii efectuate de statele membre şi care intră sub incidenţa acordului,
(6)Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2016/679/oj).
ÎNTRUCÂT protecţia datelor cu caracter personal în Principatul Monaco este reglementată de Legea nr. 1.565 din 3 decembrie 2024 privind protecţia datelor cu caracter personal, inclusiv de condiţiile de punere în aplicare stabilite de Ordonanţa Suverană (7),
(7)Journal de Monaco - Jurnalul Oficial al Principatului Monaco - nr. 8725 din 13 decembrie 2024.
ÎNTRUCÂT, la data semnării prezentului protocol de modificare, Comisia Europeană nu a adoptat încă o decizie în temeiul articolului 45 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2016/679 prin care să constate că Principatul Monaco asigură un nivel adecvat de protecţie a datelor cu caracter personal,
ÎNTRUCÂT ambele părţi contractante se angajează să pună în aplicare şi să respecte garanţiile specifice în materie de protecţie a datelor prevăzute în acord, inclusiv în anexa III la acesta, astfel încât niciuna dintre părţile contractante să nu poată face uz de vreo justificare pentru a refuza să facă schimb de informaţii cu cealaltă parte contractantă,
ÎNTRUCÂT Instituţiile Financiare Raportoare, Autorităţile competente care transmit informaţiile şi Autorităţile competente care primesc informaţiile, în calitate de operatori de date, trebuie să păstreze informaţiile prelucrate în conformitate cu acordul numai atât cât este necesar pentru atingerea obiectivelor acestuia şi întrucât, având în vedere diferenţele dintre legislaţia statelor membre şi cea din Principatul Monaco, este oportun ca perioada maximă de păstrare pentru fiecare dintre părţile contractante să fie stabilită prin trimitere la termenele de prescripţie prevăzute de legislaţia fiscală internă a fiecărui operator de date,
ÎNTRUCÂT prelucrarea informaţiilor în temeiul acordului este necesară şi proporţională scopului de a permite administraţiilor fiscale din statele membre şi din Principatul Monaco să identifice în mod corect şi fără echivoc contribuabilii vizaţi, să îşi administreze şi să asigure punerea în aplicare a legislaţiei lor fiscale în situaţii transfrontaliere, să evalueze probabilitatea săvârşirii unor evaziuni fiscale şi să evite investigaţii suplimentare inutile,
CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ:
-****-
Art. 1
Acordul se modifică după cum urmează:
1.Textul părţii introductive dintre titlu şi articolul 1 se înlocuieşte cu următorul text:
"UNIUNEA EUROPEANĂ
şi
PRINCIPATUL MONACO,
ambele denumite în continuare, individual, «parte contractantă» şi, împreună, «părţi contractante»,
CONVIN SĂ ÎNCHEIE URMĂTORUL ACORD:"
2.La articolul 1 alineatul (1), se adaugă următoarea literă:
"(m) termenul «Cadrul de raportare privind Criptoactivele» înseamnă cadrul internaţional dedicat schimbului automat de informaţii cu privire la Criptoactive (care include Comentariile) elaborat de OCDE cu ţările G20 şi aprobat de OCDE la 26 august 2022."
3.Articolul 2 se modifică după cum urmează:
(a)alineatul (2) se modifică după cum urmează:
(i)literele (a) şi (b) se înlocuiesc cu următorul text:
"(a) următoarele:
(i)numele, adresa, numărul (numerele) de identificare fiscală (NIF) şi data şi locul naşterii (în cazul unei persoane fizice) ale fiecărei Persoane care face obiectul raportării, care este Titular de cont al respectivului cont şi precizarea dacă Titularul de cont a furnizat o autocertificare valabilă;
(ii)în cazul unei Entităţi care este Titular de cont şi care, după aplicarea procedurilor de diligenţă fiscală în conformitate cu anexele I şi II, este identificată ca având una sau mai multe Persoane care exercită controlul, care sunt Persoane care fac obiectul raportării, numele, adresa şi numărul (numerele) de identificare fiscală (NIF) ale Entităţii şi numele, adresa, numărul (numerele) de identificare fiscală (NIF), data şi locul naşterii ale fiecărei Persoane care face obiectul raportării, precum şi rolul (rolurile) în temeiul căruia (cărora) fiecare Persoană care face obiectul raportării este o Persoană care exercită controlul asupra Entităţii şi precizarea dacă a fost furnizată o autocertificare valabilă pentru fiecare Persoană care face obiectul raportării; şi
(iii)precizarea dacă contul este un cont comun, menţionându-se numărul de Titulari de cont comuni;
(b) numărul de cont (sau echivalentul său funcţional în absenţa unui număr de cont), tipul de cont şi precizarea dacă contul este un Cont preexistent sau un Cont nou;"
(ii)termenul "şi" de la sfârşitul literei (f) se elimină;
(iii)după litera (f) se introduce următoarea literă:
"(fa) în cazul oricărei Participaţii în capitalurile proprii deţinute într-o Entitate de Investiţii care este o construcţie juridică, rolul (rolurile) în temeiul căruia (cărora) Persoana care face obiectul raportării este un deţinător de Participaţii în capitalurile proprii; şi"
(b)se adaugă următorul alineat:
"(3) În pofida dispoziţiilor alineatului (2) litera (e) punctul (ii) şi cu excepţia unei opţiuni contrare a Instituţiei Financiare Raportoare în temeiul secţiunii I subsecţiunea F din anexa I cu privire la orice grup de conturi clar identificat, nu este obligatoriu ca încasările brute din vânzarea sau răscumpărarea unui Activ Financiar să facă obiectul unui schimb de informaţii, în măsura în care aceste încasări brute din vânzarea sau răscumpărarea respectivului Activ Financiar fac obiectul unui schimb între Autoritatea competentă din Monaco şi Autoritatea competentă a unui stat membru sau între Autoritatea competentă a unui stat membru şi Autoritatea competentă din Monaco în temeiul Cadrului de raportare privind Criptoactivele."
4.Articolul 3 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (3) se adaugă următoarele paragrafe:
"În pofida primului paragraf, pentru conturile care sunt considerate Cont care face obiectul raportării exclusiv în temeiul modificărilor aduse prezentului acord prin protocolul de modificare din 13 octombrie 2025 şi, în ceea ce priveşte toate Conturile care fac obiectul raportării, pentru informaţiile suplimentare care urmează să facă obiectul schimburilor ca urmare a modificărilor aduse articolului 2 alineatul (2) în temeiul protocolului de modificare susmenţionat, informaţiile care trebuie să facă obiectul schimbului sunt cele referitoare la primul an de la intrarea în vigoare a respectivului protocol de modificare şi la toţi anii următori.
În pofida primului şi a celui de al doilea paragraf, în ceea ce priveşte fiecare Cont care face obiectul raportării şi care este administrat de o Instituţie Financiară Raportoare la data de 31 decembrie care precedă intrarea în vigoare a protocolului de modificare din 13 octombrie 2025 şi pentru perioadele de raportare care se încheie în al doilea an calendaristic care urmează acestei date, informaţiile cu privire la rolul (rolurile) în temeiul căruia (cărora) fiecare Persoană care face obiectul raportării este o Persoană care exercită controlul sau un deţinător de Participaţii în capitalurile proprii ale Entităţii trebuie să facă obiectul schimburilor atunci când sunt raportate de Instituţia Financiară Raportoare în conformitate cu secţiunea I subsecţiunea A punctul 1 litera (b) şi subsecţiunea A punctul 6a din anexa I."
(b)alineatul (4) se înlocuieşte cu următorul text:
"(4) Informaţiile menţionate la articolul 2 vor face obiectul unui schimb automat între Autorităţile competente în cadrul unei scheme standard comune de raportare în limbajul XML (Extensible Markup Language), utilizând Sistemul comun de transmitere aprobat de OCDE sau orice alt sistem adecvat pentru transmiterea datelor care ar putea fi convenit în viitor."
(c)alineatul (5) se elimină.
5.Articolul 6 se modifică după cum urmează:
(a)alineatul (1) se înlocuieşte cu următorul text:
"(1) Pe lângă normele de confidenţialitate şi celelalte garanţii prevăzute în prezentul acord, inclusiv în anexa III, prelucrarea datelor cu caracter personal în temeiul prezentului acord trebuie să facă obiectul, (i) în cazul statelor membre, al Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului (*1) şi, (ii) în cazul Monaco, al Legii nr. 1.565 din 3 decembrie 2024 privind protecţia datelor cu caracter personal, inclusiv al condiţiilor de punere în aplicare stabilite de Ordonanţa Suverană (*2).
(*1)Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1).
(*2)Journal de Monaco - Jurnalul Oficial al Principatului - nr. 8725 din 13 decembrie 2024.
În scopul aplicării corecte a articolului 5, statele membre trebuie să limiteze domeniul de aplicare al obligaţiilor şi drepturilor prevăzute la articolul 13, la articolul 14 alineatele (1)-(4) şi la articolul 15 din Regulamentul (UE) 2016/679, în măsura necesară pentru protejarea intereselor menţionate la articolul 23 alineatul (1) litera (e) din regulamentul susmenţionat. Monaco ia măsuri echivalente în temeiul legislaţiei sale naţionale.
În pofida dispoziţiilor de la paragraful precedent, fiecare stat membru şi Monaco se asigură că fiecare Instituţie Financiară Raportoare aflată sub jurisdicţia lor informează fiecare persoană fizică care face obiectul raportării (fie că este vorba despre o Persoană din Monaco sau despre o Persoană dintr-un stat membru) că informaţiile menţionate la articolul 2 care o privesc vor fi colectate şi transferate în conformitate cu prezentul acord şi că Instituţia Financiară Raportoare îi transmite Persoanei respective toate informaţiile la care aceasta din urmă are dreptul în temeiul legislaţiei naţionale privind protecţia datelor şi cel puţin următoarele:
a) scopul prelucrării datelor sale cu caracter personal;
b) temeiul juridic al prelucrării datelor;
c) beneficiarii datelor sale personale;
d) identitatea operatorilor de date;
e) termenele pentru stocarea datelor;
f) existenţa unui drept care permite persoanei respective să solicite operatorului de date accesul la datele cu caracter personal care o privesc, rectificarea şi ştergerea acestor date;
g) dreptul la căi de atac administrative şi/sau judiciare;
h) procedura pentru exercitarea dreptului la căi de atac administrative şi/sau judiciare;
i) dreptul de a sesiza autoritatea sau autorităţile competente pentru controlul protecţiei datelor şi coordonatele acestora.
Aceste informaţii se furnizează în timp util pentru ca persoana să îşi poată exercita drepturile în materie de protecţie a datelor şi, în orice caz, înainte ca Instituţia Financiară Raportoare în cauză să transmită informaţiile menţionate la articolul 2 Autorităţii competente din jurisdicţia sa de rezidenţă (fie ea un stat membru sau Monaco).
Statele membre şi Monaco se asigură ca fiecare persoană fizică care face obiectul raportării (fie că este vorba despre o Persoană din Monaco sau despre o Persoană dintr-un stat membru) este notificată cu privire la orice încălcare a securităţii în ceea ce priveşte datele sale cu caracter personal, atunci când respectiva încălcare este de natură să afecteze protecţia datelor cu caracter personal sau a vieţii sale private."
(b)alineatul (2) se înlocuieşte cu următorul text:
"(2) Datele cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prezentul acord se păstrează numai atât cât este necesar pentru atingerea obiectivelor prezentului acord şi, în orice caz, în conformitate cu normele naţionale privind termenele de prescripţie ale fiecărui operator de date.
Instituţiile Financiare Raportoare şi Autorităţile competente din fiecare stat membru şi din Monaco sunt considerate a fi operatori de date, fiecare pentru datele cu caracter personal pe care le prelucrează în temeiul prezentului acord. Operatorii de date sunt responsabili cu asigurarea respectării garanţiilor în materie de protecţie a datelor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile referitoare la aceste garanţii stipulate în prezentul acord şi cu respectarea drepturilor persoanelor vizate."
(c)alineatul (5) se înlocuieşte cu următorul text:
"(5) În pofida dispoziţiilor alineatelor precedente, informaţiile primite de către o jurisdicţie (fie ea un stat membru sau Monaco) pot fi utilizate în alte scopuri în cazul în care aceste informaţii pot fi utilizate pentru respectivele scopuri în temeiul legislaţiei, inclusiv al celei privind protecţia datelor cu caracter personal, din jurisdicţia care furnizează informaţiile (fie ea Monaco sau, respectiv, un stat membru) şi în cazul în care Autoritatea competentă din jurisdicţia respectivă autorizează o astfel de utilizare. Informaţiile furnizate de către o jurisdicţie (fie ea un stat membru sau Monaco) unei alte jurisdicţii (fie ea Monaco sau, respectiv, un stat membru) pot fi transmise de aceasta din urmă unei terţe jurisdicţii (şi anume, unui alt stat membru), sub rezerva aplicării garanţiilor prevăzute la prezentul articol şi în anexa III şi sub rezerva unei autorizaţii prealabile eliberate de Autoritatea competentă din prima jurisdicţie, de unde provin informaţiile iniţiale, care trebuie să fi primit datele necesare care să dovedească aplicarea garanţiilor în cauză.
Informaţiile furnizate de un stat membru unui alt stat membru în temeiul legislaţiei sale aplicabile de punere în aplicare a Directivei 2011/16/UE a Consiliului privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal pot fi transmise către Monaco sub rezerva autorizării prealabile de către Autoritatea competentă a statului membru de la care provin informaţiile."
6.La articolul 7, alineatul (2) se înlocuieşte cu următorul text:
"(2) În cazul în care consultarea se referă la o nerespectare semnificativă a dispoziţiilor prezentului acord, iar procedura descrisă la alineatul (1) nu prevede o soluţionare adecvată, Autoritatea competentă dintr-un stat membru sau din Monaco poate suspenda schimbul de informaţii efectuat în temeiul prezentului acord cu Monaco, respectiv cu un anumit stat membru, notificând în scris acest lucru celeilalte Autorităţi competente implicate. Suspendarea va avea efect imediat. În sensul prezentului alineat, nerespectarea semnificativă include, dar nu se limitează la: (i) nerespectarea dispoziţiilor privind confidenţialitatea şi protecţia datelor din prezentul acord, inclusiv din anexa III, din Regulamentul (UE) 2016/679 şi din Legea nr. 1.565 din 3 decembrie 2024 privind protecţia datelor cu caracter personal, inclusiv a condiţiilor de punere în aplicare stabilite de Ordinul Suveran, în funcţie de context, (ii) nerespectarea de către Autoritatea competentă a unui stat membru sau a Monaco a obligaţiei de a furniza în timp util informaţii adecvate conform prevederilor prezentului acord, şi (iii) desemnarea de Entităţi sau conturi drept Instituţii Financiare Nonraportoare, respectiv Conturi excluse, într-un mod care contravine obiectivelor prezentului acord."
7.Articolul 9 se înlocuieşte cu următorul text:
"Articolul 9: Denunţarea
Fiecare dintre părţile contractante poate denunţa prezentul acord prin trimiterea unui preaviz scris de denunţare celeilalte părţi. Denunţarea intră în vigoare în prima zi a lunii următoare expirării perioadei de 12 luni de la data preavizului de denunţare. În caz de denunţare, toate informaţiile primite anterior în temeiul prezentului acord vor rămâne confidenţiale şi vor face obiectul, (i) în cazul statelor membre, al dispoziţiilor Regulamentului (UE) 2016/679 şi, (ii) în cazul Monaco, al dispoziţiilor Legii nr. 1.565 din 3 decembrie 2024 privind protecţia datelor cu caracter personal, inclusiv al condiţiilor de punere în aplicare stabilite de Ordonanţa Suverană, iar, în ambele cazuri, al garanţiilor specifice privind protecţia datelor prevăzute în prezentul acord, inclusiv al celor din anexa III."
8.Anexa I se modifică după cum urmează:
(a)în secţiunea I, subsecţiunea A se modifică după cum urmează:
(i)teza introductivă şi punctele 1 şi 2 se înlocuiesc cu următorul text:
"Sub rezerva dispoziţiilor de la subsecţiunile C-F, fiecare Instituţie Financiară Raportoare trebuie să raporteze Autorităţii competente din jurisdicţia sa (fie ea un stat membru sau Monaco) cu privire la fiecare Cont care face obiectul raportării al respectivei Instituţii Financiare Raportoare:
1. următoarele informaţii:
(a) numele, adresa, jurisdicţia (jurisdicţiile) de rezidenţă (fie un stat membru, fie Monaco), numărul (numerele) de identificare fiscală (NIF) şi data şi locul naşterii (în cazul unei persoane fizice) ale fiecărei Persoane care face obiectul raportării, care este Titular de cont al respectivului cont şi precizarea dacă Titularul de cont a furnizat o autocertificare valabilă;
(b) în cazul unei Entităţi care este Titular de cont şi care, după aplicarea procedurilor de diligenţă fiscală în conformitate cu secţiunile V, VI şi VII, este identificată ca având una sau mai multe Persoane care exercită controlul care sunt Persoane care fac obiectul raportării, numele, adresa, jurisdicţia (jurisdicţiile) de rezidenţă şi numărul (numerele) de identificare fiscală (NIF) ale Entităţii, precum şi numele, adresa, jurisdicţia (jurisdicţiile) de rezidenţă (fie un stat membru, fie Monaco), numărul (numerele) de identificare fiscală (NIF), data şi locul naşterii fiecărei Persoane care face obiectul raportării, precum şi rolul (rolurile) în temeiul căruia (cărora) fiecare Persoană care face obiectul raportării este o Persoană care exercită controlul asupra Entităţii şi precizarea dacă a fost furnizată o autocertificare valabilă pentru fiecare Persoană care face obiectul raportării; şi
(c) precizarea dacă contul este un cont comun, menţionându-se numărul de Titulari de cont comuni;
2. numărul de cont (sau echivalentul său funcţional în absenţa unui număr de cont), tipul de cont şi precizarea dacă contul este un Cont preexistent sau un Cont nou;"
(ii)termenul "şi" de la sfârşitul punctului 6 se elimină;
(iii)după punctul 6 se introduce următorul punct:
"6a. în cazul oricărei Participaţii în capitalurile proprii deţinute într-o Entitate de Investiţii care este o construcţie juridică, rolul (rolurile) în temeiul căruia (cărora) Persoana care face obiectul raportării este un deţinător de Participaţii în capitalurile proprii; şi"
(b)în secţiunea I, subsecţiunea C se înlocuieşte cu următorul text:
"C. În pofida dispoziţiilor punctului 1 din subsecţiunea A, cu privire la fiecare Cont care face obiectul raportării care este un Cont preexistent, nu este obligatorie raportarea NIF sau a datei naşterii în cazul în care acestea nu figurează în registrele Instituţiei Financiare Raportoare şi nu există o altă cerinţă care să impună respectivei Instituţii Financiare Raportoare să colecteze aceste informaţii în temeiul legislaţiei interne sau al oricărui instrument juridic al Uniunii Europene (după caz). Cu toate acestea, o Instituţie Financiară Raportoare are obligaţia să depună eforturi rezonabile pentru a obţine NIF şi data naşterii în ceea ce priveşte Conturile preexistente până la sfârşitul celui de al doilea an calendaristic care urmează anului în care respectivele Conturi preexistente au fost identificate drept Conturi care fac obiectul raportării şi ori de câte ori este necesară actualizarea informaţiilor referitoare la Contul preexistent în temeiul Procedurilor AML/KYC naţionale."
(c)la secţiunea I se adaugă următoarea subsecţiune:
"F. În pofida subsecţiunii A punctul 5 litera (b) şi cu excepţia unei decizii contrare a Instituţiei Financiare Raportoare cu privire la orice grup de conturi identificat în mod clar, raportarea încasărilor brute din vânzarea sau răscumpărarea unui Activ Financiar nu este obligatorie, cu condiţia ca încasările brute din vânzarea sau răscumpărarea Activului Financiar respectiv să fie raportate de Instituţia Financiară Raportoare în temeiul Cadrului de raportare privind Criptoactivele."
(d)la secţiunea VI subsecţiunea A punctul 2, litera (b) se înlocuieşte cu următorul text:
"(b) Să stabilească Persoanele care exercită controlul asupra unui Titular de cont. În scopul stabilirii Persoanelor care exercită controlul asupra unui Titular de cont, o Instituţie Financiară Raportoare se poate baza pe informaţiile colectate şi păstrate în conformitate cu Procedurile AML/KYC, cu condiţia ca aceste proceduri să fie conforme cu recomandările GAFI din 2012. În cazul în care Instituţia Financiară Raportoare nu are obligaţia legală de a aplica Proceduri AML/KYC care sunt conforme cu recomandările GAFI din 2012, aceasta trebuie să aplice proceduri în esenţă similare în scopul stabilirii Persoanelor care exercită controlul."
(e)la secţiunea VII, după subsecţiunea A se introduce următoarea subsecţiune:
"Aa. Lipsa temporară a declaraţiei pe propria răspundere. În circumstanţe excepţionale în care o Instituţie Financiară Raportoare nu poate obţine o autocertificare în ceea ce priveşte un Cont nou în timp util pentru a-şi îndeplini obligaţiile de diligenţă fiscală şi de raportare cu privire la perioada de raportare în care a fost deschis contul, Instituţia Financiară Raportoare trebuie să aplice procedurile de diligenţă fiscală pentru Conturile preexistente, până la obţinerea şi validarea unei astfel de autocertificări."
(f)la secţiunea VIII subsecţiunea A, punctele 5-7 se înlocuiesc cu următorul text:
"5. Termenul «Instituţie depozitară» înseamnă orice Entitate care:
(a) atrage depozite în cadrul obişnuit al activităţii bancare sau al unei activităţi similare; sau
(b) deţine Produse de Monedă Electronică Specificate sau Monede Digitale Emise de Banca Centrală în beneficiul clienţilor.
6. Termenul «Entitate de investiţii» înseamnă orice Entitate:
(a) care desfăşoară, ca activitate principală, una sau mai multe dintre următoarele activităţi sau operaţiuni pentru sau în numele unui client:
(i)tranzacţii cu instrumente de piaţă monetară (cecuri, bonuri de trezorerie, certificate de depozit, instrumente derivate etc.); valută; instrumente în materie de schimb valutar, rata dobânzii şi indici bursieri; valori mobiliare; sau tranzacţii la termen cu mărfuri;
(ii)administrarea individuală şi colectivă a portofoliului; sau
(iii)care investeşte, administrează sau gestionează în alt mod Active Financiare, bani sau Criptoactive Relevante în numele altor persoane; sau
(b) al cărei venit brut provine în principal din activităţi de investire, reinvestire sau tranzacţionare de Active Financiare sau Criptoactive Relevante, în cazul în care Entitatea este administrată de către o altă Entitate care este o Instituţie depozitară, o Instituţie de custodie, o Companie de asigurări specificată sau o Entitate de investiţii, astfel cum sunt prevăzute la subsecţiunea A punctul 6 litera (a).
Se consideră că o Entitate desfăşoară ca activitate principală una sau mai multe dintre activităţile menţionate la subsecţiunea A punctul 6 litera (a), sau venitul brut al unei Entităţi este atribuibil în principal activităţilor de investire, reinvestire sau tranzacţionare de Active Financiare sau de Criptoactive Relevante în sensul subsecţiunii A punctul 6 litera (b), în cazul în care venitul brut al Entităţii atribuibil activităţilor relevante este mai mare sau egal cu 50 % din venitul brut al Entităţii pentru intervalul cel mai scurt dintre următoarele: (i) perioada de trei ani care se încheie la data de 31 decembrie a anului care precedă anul în care se efectuează calculul; sau (ii) perioada în cursul căreia Entitatea a existat. În sensul subsecţiunii A punctul 6 litera (a) subpunctul (iii), expresia «care investeşte, administrează sau gestionează în alt mod Active Financiare, bani sau Criptoactive Relevante în numele altor persoane» nu include prestarea de servicii prin care se efectuează tranzacţii de schimb pentru clienţi sau în numele acestora. Termenul «Entitate de investiţii» nu include o Entitate care este o ENF activă, întrucât Entitatea respectivă îndeplineşte oricare dintre criteriile de la subsecţiunea D punctul 9 literele (d)-(g).
Prezentul punct se interpretează într-o manieră consecventă cu limbajul similar utilizat în definiţia termenului «Instituţie Financiară» din recomandările Grupului de Acţiune Financiară.
7. Termenul «Activ Financiar» include un titlu de valoare (de exemplu, deţinerea de acţiuni în capitalul unei societăţi comerciale; participaţii în capitalurile proprii sau dreptul la beneficii în cadrul unui parteneriat deţinut de mulţi asociaţi sau cotat la bursă sau în cadrul unei fiducii; bilete la ordin, obligaţiuni sau alte titluri de datorie), drepturi generate de un parteneriat, o marfă, un swap (de exemplu, swap pe rata dobânzii, swap valutar, swap de bază, rată a dobânzii cu plafon maxim, rată a dobânzii cu prag minim, swap pe mărfuri, swap pe acţiuni, swap pe indici bursieri şi acorduri similare), un Contract de asigurare sau un Contract cu rentă viageră sau orice dobândă (inclusiv un contract de tip futures sau forward sau o opţiune) în legătură cu un titlu de valoare, un Criptoactiv Relevant, drepturi generate de un parteneriat, o marfă, un swap, un Contract de asigurare sau un Contract cu rentă viageră. Termenul «Activ Financiar» nu include drepturile directe asupra unor bunuri imobile, care să nu fie titluri de datorie."
(g)la secţiunea VIII subsecţiunea A, după punctul 8 se adaugă următoarele puncte:
"9. Termenul «Produs de Monedă Electronică Specificat» înseamnă orice produs care este:
(a) o reprezentare digitală a unei Monede Fiduciare unice;
(b) emis la primirea de fonduri în scopul efectuării de operaţiuni de plată;
(c) reprezentat de o creanţă asupra emitentului exprimată în aceeaşi Monedă Fiduciară;
(d) acceptat ca plată de către o persoană fizică sau juridică, alta decât emitentul; şi
(e) în temeiul cerinţelor de reglementare aplicabile emitentului, rambursabil în orice moment şi la valoarea nominală pentru aceeaşi Monedă Fiduciară, la cererea deţinătorului produsului.
Termenul «Produs de Monedă Electronică Specificat» nu include un produs creat cu unicul scop de a facilita transferul de fonduri de la un client la o altă persoană în conformitate cu instrucţiunile clientului. Un produs nu este creat cu unicul scop de a facilita transferul de fonduri dacă, pe parcursul desfăşurării normale a activităţii Entităţii care efectuează transferul, fie fondurile legate de produsul respectiv sunt deţinute mai mult de 60 de zile de la primirea instrucţiunilor de facilitare a transferului, fie, în cazul în care nu se primesc instrucţiuni, fondurile legate de produsul respectiv sunt deţinute mai mult de 60 de zile de la primirea fondurilor.
10. Termenul «Monedă Digitală Emisă de Banca Centrală» înseamnă orice Monedă Fiduciară digitală emisă de o Bancă Centrală sau de o altă autoritate monetară.
11. Termenul «Monedă Fiduciară» înseamnă moneda oficială a unei jurisdicţii, emisă de o jurisdicţie sau de o Bancă Centrală sau de o autoritate monetară desemnată de o jurisdicţie, reprezentată de bancnote sau monede fizice sau de monede în diferite forme digitale, printre care rezerve bancare şi Monedele Digitale Emise de Banca Centrală. Termenul include, de asemenea, monedele şi produsele de monedă electronică emise de băncile comerciale (inclusiv Produsele de Monedă Electronică Specificate).
12. Termenul «Criptoactiv» înseamnă o reprezentare digitală a valorii, care se bazează pe un registru distribuit securizat criptografic sau pe o tehnologie similară pentru validarea şi securizarea tranzacţiilor.
13. Termenul «Criptoactiv Relevant» înseamnă orice Criptoactiv care nu este o Monedă Digitală Emisă de Banca Centrală, un Produs de Monedă Electronică Specificat sau orice Criptoactiv pentru care Furnizorul de servicii de Criptoactive raportor a stabilit în mod corespunzător că nu poate fi utilizat în scopuri de plată sau de investiţii.
14. Termenul «Tranzacţie de schimb» înseamnă orice:
(a) schimb între Criptoactive Relevante şi Monede Fiduciare; şi
(b) schimb între una sau mai multe forme de Criptoactive Relevante"
(h)la secţiunea VIII subsecţiunea B punctul 1, litera (a) se înlocuieşte cu următorul text:
"(a) o Entitate guvernamentală, o Organizaţie internaţională sau o Bancă centrală, în afară de situaţiile care:
(i)se referă la o plată care derivă dintr-o obligaţie care incumbă în legătură cu o activitate financiară comercială de tipul celor desfăşurate de o Companie de asigurări specificată, de o Instituţie de custodie sau de o Instituţie depozitară; sau
(ii)se referă la activitatea de menţinere a Monedelor Digitale Emise de Banca Centrală pentru Titularii de Cont care nu sunt Instituţii Financiare, Entităţi guvernamentale, Organizaţii internaţionale sau Bănci centrale."
(i)la secţiunea VIII subsecţiunea C, punctul 2 se înlocuieşte cu următorul text:
"(2) Termenul «Cont de depozit» include orice cont comercial, de debit, de economii, la termen, de consemnaţiuni sau un cont a cărui existenţă este documentată printr-un certificat de depozit, de economii, de investiţii, un certificat de îndatorare sau un alt instrument similar păstrat de o Instituţie depozitară. Un Cont de depozit include, de asemenea:
a) o sumă deţinută de o companie de asigurări în temeiul unui contract de investiţii cu garanţie sau al unui acord similar care are drept scop plata sau creditarea de dobânzi către titular;
b) un cont sau un cont noţional care reprezintă toate Produsele de Monedă Electronică Specificate deţinute în beneficiul unui client; şi
c) un cont în care se deţin una sau mai multe Monede Digitale Emise de Banca Centrală în beneficiul unui client."
(j)la secţiunea VIII subsecţiunea C punctul 9, litera (a) se înlocuieşte cu următorul text:
"(a) un Cont financiar administrat de o Instituţie Financiară Raportoare începând cu data de 31 decembrie 2016 sau, în cazul în care contul este considerat drept Cont financiar exclusiv în temeiul modificărilor aduse prezentului acord prin protocolul de modificare din 13 octombrie 2025, începând cu data de 31 decembrie care precedă intrarea în vigoare a celui din urmă protocol de modificare;"
(k)la secţiunea VIII subsecţiunea C, punctul 10 se înlocuieşte cu următorul text:
"10. Termenul «Cont nou» înseamnă un Cont financiar administrat de o Instituţie Financiară Raportoare, deschis la sau după 1 ianuarie 2017 sau, în cazul în care contul este considerat drept Cont financiar exclusiv în temeiul modificărilor aduse prezentului acord prin protocolul de modificare din 13 octombrie 2025, la sau după intrarea în vigoare a celui din urmă protocol de modificare, cu excepţia cazului în care contul este considerat Cont preexistent conform definiţiei extinse a Contului preexistent de la subsecţiunea C punctul 9."
(l)la secţiunea VIII subsecţiunea C punctul 17 litera (e), după subpunctul (iv) se adaugă următorul subpunct:
"(v)constituirea sau majorarea capitalului unei societăţi, cu condiţia ca respectivul cont să îndeplinească următoarele cerinţe:
- contul este utilizat exclusiv pentru depunerea capitalului care urmează să fie utilizat în scopul constituirii sau al majorării capitalului unei societăţi, în conformitate cu dispoziţiile legale;
- orice cuantumuri deţinute în cont sunt blocate până când Instituţia Financiară Raportoare obţine o confirmare independentă cu privire la constituirea sau majorarea capitalului;
- contul este închis sau transformat într-un cont în numele societăţii după constituirea sau majorarea capitalului;
- toate rambursările rezultate ca urmare a faptului că nu a avut loc constituirea sau majorarea capitalului, excluzând taxele prestatorului de servicii şi alte taxe similare, sunt efectuate exclusiv către persoanele care au contribuit cu sumele; şi
- contul nu a fost creat cu mai mult de 12 luni în urmă."
(m)la secţiunea VIII subsecţiunea C punctul 17, după litera (e) se introduce următoarea literă:
"(ea) un Cont de depozit care reprezintă toate Produsele de Monedă Electronică Specificate deţinute în beneficiul unui client, în cazul în care soldul agregat pe o perioadă de 90 de zile la închiderea zilei sau valoarea pe parcursul oricărei perioade de 90 de zile consecutive, ca medie mobilă, nu a depăşit 10 000 USD sau o sumă echivalentă denominată în moneda naţională a fiecărui stat membru sau a Monaco în nicio zi a anului calendaristic sau a unei alte perioade de raportare adecvate."
(n)la secţiunea VIII subsecţiunea D, punctul 2 se înlocuieşte cu următorul text:
"2. Termenul «Persoană care face obiectul raportării» înseamnă o Persoană dintr-o Jurisdicţie care face obiectul raportării, alta decât: (i) o Entitate al cărei capital este tranzacţionat în mod regulat pe una sau mai multe pieţe reglementate; (ii) orice Entitate care este o Entitate afiliată unei Entităţi prevăzute la teza (i); (iii) o Entitate guvernamentală; (iv) o Organizaţie internaţională; (v) o Bancă centrală; sau (vi) o Instituţie Financiară."
(o)la secţiunea VIII subsecţiunea D punctul 5, litera (c) se înlocuieşte cu următorul text:
"(c) orice altă jurisdicţie: (i) cu care statul membru în cauză sau Monaco, în funcţie de context, are un acord în vigoare în temeiul căruia cealaltă jurisdicţie va furniza informaţiile specificate în secţiunea I; şi (ii) care este identificată pe o listă publicată de statul membru respectiv sau de Monaco."
(p)la secţiunea VIII subsecţiunea E, după punctul 6 se adaugă următorul punct:
"7. Termenul «Serviciu public de verificare» înseamnă un proces electronic pus de către o Jurisdicţie care face obiectul raportării la dispoziţia unei Instituţii Financiare Raportoare în scopul stabilirii identităţii şi a rezidenţei fiscale a unui Titular de cont sau a unei Persoane care exercită controlul."
(q)după secţiunea IX, se adaugă următoarea secţiune:
"- SECŢIUNEA X: MĂSURI TRANZITORII
În pofida dispoziţiilor subsecţiunii A punctul 1 litera (b) şi ale subsecţiunii A punctul 6a din secţiunea I, în ceea ce priveşte fiecare Cont care face obiectul raportării şi care este administrat de o Instituţie Financiară Raportoare la data de 31 decembrie care precedă intrarea în vigoare a protocolului de modificare din 13 octombrie 2025 şi pentru perioadele de raportare care se încheie în al doilea an calendaristic care urmează acestei date, informaţiile cu privire la rolul (rolurile) în temeiul căruia (cărora) fiecare Persoană care face obiectul raportării este o Persoană care exercită controlul sau un Deţinător de participaţii în capitalurile proprii ale Entităţii trebuie raportate numai dacă aceste informaţii sunt disponibile în datele accesibile pentru căutare electronică păstrate de Instituţia Financiară Raportoare."
9.Anexa III se modifică după cum urmează:
(a)titlul se înlocuieşte cu următorul text:
"GARANŢII SUPLIMENTARE PRIVIND PROTECŢIA DATELOR ÎN CEEA CE PRIVEŞTE TRATAMENTUL DATELOR PRELUCRATE ÎN TEMEIUL PREZENTULUI ACORD"
(b)punctele 3 şi 4 se înlocuiesc cu următorul text:
"3. Minimizarea datelor
Datele cu caracter personal prelucrate de Părţile contractante în temeiul prezentului acord trebuie să fie relevante şi să se limiteze la ceea ce este necesar şi proporţional cu scopurile prevăzute în prezentul Acord.
Părţile contractante nu fac schimb de date cu caracter personal care divulgă originea rasială sau etnică, opiniile politice, convingerile religioase sau filozofice, apartenenţa la un sindicat, datele genetice, datele biometrice în scopul identificării unice a unei persoane fizice, şi nici datele referitoare la starea de sănătate şi la viaţa sexuală a persoanei.
4. Transparenţa, dreptul la acces, la rectificarea şi la ştergerea datelor
Dacă datele cu caracter personal sunt utilizate în alte scopuri în cadrul jurisdicţiei care le primeşte sau dacă sunt transmise de jurisdicţia care le primeşte unei terţe jurisdicţii (fie ea un stat membru sau Monaco) în conformitate cu articolul 6 alineatul (5) din prezentul acord, Autoritatea competentă a jurisdicţiei care primeşte datele cu caracter personal şi le utilizează în alte scopuri sau le transmite unei jurisdicţii terţe trebuie să informeze persoanele vizate cu privire la acest lucru. Persoana vizată trebuie informată în timp util pentru a-i permite să-şi exercite drepturile în materie de protecţie a datelor şi, în orice caz, înainte ca jurisdicţia care primeşte informaţiile să fi utilizat datele cu caracter personal în alte scopuri sau să le fi transmis unei jurisdicţii terţe.
În ceea ce priveşte datele cu caracter personal prelucrate în temeiul prezentului acord, orice persoană are dreptul de a obţine acces la datele sale cu caracter personal care o privesc şi de a obţine rectificarea datelor cu caracter personal inexacte care o privesc. În cazul în care datele cu caracter personal au fost prelucrate în mod ilegal, persoana poate obţine ştergerea lor.
Pentru a facilita exercitarea acestui drept, fiecare persoană are dreptul de a depune cereri de acces la datele sale, precum şi de rectificare şi/sau de ştergere a acestora; aceste cereri se adresează celeilalte Autorităţi competente în cauză prin intermediul Autorităţii competente a persoanei vizate.
Autoritatea competentă solicitată trebuie să ofere accesul la datele relevante şi să actualizeze şi/sau să corecteze, după caz, datele inexacte sau incomplete."
(c)punctele 6 şi 7 se înlocuiesc cu următorul text:
"6. Prelucrarea automatizată
Autorităţile competente nu trebuie să adopte nicio decizie care produce efecte juridice referitoare la o persoană sau care o afectează în mod semnificativ şi care se bazează exclusiv pe prelucrarea automată a datelor.
7. Transferurile către autorităţi din ţări terţe
O Autoritate competentă poate transfera ocazional date cu caracter personal primite în temeiul prezentului acord unor autorităţi publice din jurisdicţii terţe, altele decât statele membre şi Monaco, în cazul în care sunt întrunite toate condiţiile următoare:
(a) transferul este necesar în scopurile specificate la articolul 6 alineatul (4) în jurisdicţia terţă destinatară, iar datele cu caracter personal vor fi utilizate de către jurisdicţia terţă destinatară numai în aceste scopuri;
(b) datele cu caracter personal sunt relevante şi proporţionale cu scopurile pentru care sunt transferate;
(c) competenţele autorităţii din jurisdicţia terţă sunt direct legate de scopurile menţionate la articolul 6 alineatul (4);
(d) jurisdicţia terţă destinatară garantează un nivel de protecţie a datelor cu caracter personal echivalent cu cel stabilit de prezentul acord şi se angajează să nu transfere datele primite către nicio parte terţă;
(e) Autoritatea competentă de la care a fost primită informaţia şi-a dat acordul prealabil în conformitate cu condiţiile prevăzute la articolul 6 alineatul (5); şi
(f) persoana vizată a fost informată cu privire la transfer.
Orice alte transferuri de informaţii primite în temeiul prezentului acord către părţi terţe sunt interzise."
(d)punctul 10 se înlocuieşte cu următorul text:
"10. Supravegherea
Prelucrarea datelor cu caracter personal de Instituţiile Financiare Raportoare şi de Autorităţile competente în temeiul prezentului acord trebuie să facă obiectul unei supravegheri independente din partea: (i) pentru statele membre, a autorităţilor naţionale de supraveghere a protecţiei datelor instituite în temeiul Regulamentului (UE) 2016/679 şi (ii) pentru Monaco, a Autorité de protection des données personnelles (Autoritatea pentru protecţia datelor cu caracter personal a Principatului Monaco).
Aceste autorităţi de control din statele membre şi din Monaco trebuie să aibă competenţe efective de supraveghere, anchetă, intervenţie şi verificare şi să deţină competenţa de a deferi instanţei încălcările legii, atunci când este cazul. Autorităţile respective trebuie să se asigure în particular că plângerile referitoare la neconformare sunt primite, anchetate, primesc răspuns şi sunt tratate în mod corespunzător."
10.În anexa IV, litera (ac) se elimină.
Art. 2: Intrarea în vigoare şi aplicarea
(1)Prezentul protocol de modificare este încheiat sub rezerva ratificării sau a aprobării de către părţile contractante în conformitate cu propriile lor proceduri. Părţile contractante îşi notifică reciproc finalizarea acestor proceduri. Prezentul protocol de modificare intră în vigoare în prima zi a lunii ianuarie care urmează ultimei notificări.
(2)În pofida alineatului (1) de la prezentul articol, articolul 1 lineatul (2), alineatul (3) litera (b) şi alineatul (8) litera (c) din prezentul protocol de modificare se aplică de la data la care Principatul Monaco începe să aplice CARF cu toate statele membre.
Art. 3: Limbile
Prezentul protocol de modificare este redactat în două exemplare în limbile bulgară, cehă, croată, daneză, engleză, estonă, finlandeză, franceză, germană, greacă, irlandeză, italiană, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, olandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă şi suedeză, textele redactate în fiecare limbă fiind egal autentice.
DREPT CARE, subsemnaţii plenipotenţiari au semnat prezentul protocol.
-****-
ANEXĂ:DECLARAŢIILE PĂRŢILOR CONTRACTANTE
I.DECLARAŢIA COMUNĂ A PĂRŢILOR CONTRACTANTE CU PRIVIRE LA ACORD ŞI LA ANEXE
Părţile contractante convin - în ceea ce priveşte punerea în aplicare a acordului şi a anexelor I şi II la acesta, astfel cum au fost modificate prin protocolul de modificare din 13 octombrie 2025 - să utilizeze Comentariile la Modelul de acord între Autorităţile competente al OCDE şi la Standardul comun de raportare, precum şi Comentariile la Addendumul din 2023 la modelul de acord între autorităţile competente al OCDE şi la actualizarea din 2023 a Standardului comun de raportare, ca sursă de ilustrare sau de interpretare şi să contribuie la asigurarea coerenţei aplicării.
II.DECLARAŢIA COMUNĂ A PĂRŢILOR CONTRACTANTE CU PRIVIRE LA ARTICOLUL 5 DIN ACORD
Părţile contractante convin că articolul 5 din acord este aliniat la cel mai recent standard OCDE privind transparenţa şi schimbul de informaţii în domeniul fiscal, consacrat la articolul 26 din Convenţia-model OCDE pentru evitarea dublei impuneri. Prin urmare, părţile contractante convin, în ceea ce priveşte punerea în aplicare a articolului 5, că este oportun ca comentariul la articolul 26 din Convenţia-model OCDE pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pe capital să constituie o sursă de interpretare.
III.DECLARAŢIA COMUNĂ A PĂRŢILOR CONTRACTANTE CU PRIVIRE LA INTRAREA ÎN VIGOARE ŞI PUNEREA ÎN APLICARE A PROTOCOLULUI DE MODIFICARE
Părţile contractante declară că se aşteaptă ca cerinţele constituţionale ale Principatului Monaco şi cerinţele de drept ale Uniunii Europene privind încheierea acordurilor internaţionale să fie îndeplinite în timp util pentru a permite intrarea în vigoare a protocolului de modificare în prima zi a lunii ianuarie 2026. Acestea vor lua toate măsurile necesare pentru a atinge acest obiectiv.
Publicat în Jurnalul Oficial seria L din data de 5 decembrie 2025